ACTUALITATE 13 mai 2015

PNL vrea anchete la concursurile de inspectori școlari

de Mirela Cara Dragu | 697 vizualizări

Solicitarea vine ca urmare a mai multor retrageri inexplicabile din concurs

Grupul parlamentar PNL a propus să se constituie o comisie de anchetă pentru posturile de inspector școlar general și adjunct la nivel național. Propunerea vine în urma constatării că din cele 40 de posturi scoase la concurs, la nivel național, numai 11 au fost ocupate în urma  susținerii concursului. Candidații pentru celelalte 29 de posturi s-au aflat toți în situația de a se retrage în mod inexplicabil în timpul sesiunii de examene, așa cum s-a întâmplat și cu postul din Covasna, unde Kiss Imre, care ocupă acum funcţia de inspector școlar general interimar, prin numire, abandonase concursul pentru post.

De asemenea, în data de 7 mai, Marcela Ștefu, singura candidată pentru postul de inspector școlar general adjunct din județul Covasna, s-a prezentat la concurs, dar a ales să se retragă din timpul probelor. Astfel, există posibilitatea ca Marcela Ștefu să fie numită pe post prin același procedeu prin care Kiss Imre a fost desemnat inspector școlar general. „Tocmai din cauza acestor situații grupul parlamentar al PNL și-a dorit foarte mult să existe o comisie de anchetă pentru că este evident că situația este atipică și complet anormală. În momentul în care în posturile de inspector școlar general și adjunct vei avea tot niște oameni numiți interimar pe o perioadă determinată, situația nu s-a rezolvat deloc” – a spus preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, precizând totodată că sesiunea de concursuri încă nu s-a încheiat, dar că dorința ministrului de a lucra cu oameni competenți s-a transformat într-o păcăleală la adresa noastră a tuturor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Vii cu straita, pleci cu functia, 14 mai 2015
...rezultatul numirii in functie de inspector general, numiri politice ca pe vremea comunista, ceausista. Numirile se fac pe baza de apartanenta politica, spaga, favoritism, nepotism. Daca nu esti un citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.