ACTUALITATE 14 mai 2015

Tinerii, șansa din viitor a pădurilor românești

de Mirela Cara Dragu | 603 vizualizări

Asociaţia „Alutus” va demara săptămâna viitoare proiectul de educaţie ecologică „Incursiune în lumea apelor”

Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă „Alutus” din judeţul Covasna lansează unul dintre cele mai interesante și mai atractive proiecte de educație ecologică a tinerilor. „Așa cum v-ați obișnuit, cam în această perioadă a anului vă invit, de vreo trei ani încoace, la inaugurarea și lansarea unui proiect finanțat de către Fundația pentru Parteneriat și Mol România. De data aceasta vin în fața voastră cu un proiect nou – zicem noi, inovator – depus de către Asociaţia „Alutus”, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe și Centrul de Cercetări Subacvatice, la care se adaugă și The European Nature Trust” – a spus Cătălin Lazăr, coordonatorul proiectului.

Este vorba despre proiectul denumit „Incursiuni în lumea apelor”, al cărui scop îl reprezintă promovarea importanței abordării unei atitudini civice comune și unitare în vederea conservării și menținerii biodiversității. Obiectivele stabilite în cadrul acestui proiect vor fi atinse prin câteva activități interactive adresate tinerilor. Astfel, în perioada 21-23 mai, va fi organizată o caravană de educație ecologică prin intermediul unui centru mobil de educație. Concret, un autobuz londonez – celebrul double-decker – se va plimba prin județ, cu scopul clar de a atrage cât mai mulți tineri în proiect. Joi, 21 mai, la ora 10:30, caravana ecologică se va afla în fața Teatrului din Sfântu Gheorghe, de unde va pleca în următoarele două zile în Covasna și Târgu Secuiesc. În interiorul autobuzului londonez există un adevărat „laborator” de educație ecologică. „Vom folosi acest centru mobil de educație și, prin intermediul lui, vom încerca să promovăm capitalul natural concret și specific al zonei pe care noi o avem în custodie – a mai spus Cătălin Lazăr. Programul este patronat de Casa Regală din Anglia, iar specialistul coordonator este Ana-Maria Lazăr, doctor în biologie.

Alternative educaționale pentru tineri

În cadrul caravanei va fi lansat și un proces de selecție. 30 de tineri vor fi departajați în baza unor criterii specifice, stabilite de organizatori. Cei selectați vor merge într-o tabără de tip junior ranger, care va fi organizată sub forma unei școli de vară. „Conceptul de junior ranger se adresează ariilor naturale protejate, vine cu o abordare integrată pe ce înseamnă înțelegerea legislației, cât și înțelegerea modului de protecție și a rolului și importanței protecției păsărilor – ne-a informat coordonatorul de proiect, care a adăugat că tabăra va fi organizată la Pădureni, în august, timp de o săptămână, iar cazarea se va face la cort. În cadrul activităților ce vor fi organizate, copiii vor fi tratați ca niște mici cercetători și vor avea șansa să descopere secretele naturii, cu nevoile ei de a fi ocrotită și îngrijită, prin contact direct cu aceasta. „Cred că ceea ce face diferența este a oferi alternative educaționale pentru tineri. În momentul în care ai o viziune din aceasta integrată ai niște biciclete pe care le pui la dispoziție, ai o potecă tematică pe care să te deplasezi, ai persoanele de sursă care pot, cred că toți acești factori contribuie în mod decisiv la crearea a ceea ce înseamnă premise educaționale sustenabile” – a afirmat Lazăr.

Poteci tematice pe Râul Negru

În cadrul proiectului va fi amenajat, de asemenea, la data de 1 iunie, un stand cu activități interactive, cu tematică de mediu, și se vor realiza poteci tematice în aria protejată Râul Negru. „Poteca tematică va fi destinată creșterii gradului de cunoaștere și acceptare a ariei naturale protejate în rândul comunităților locale și a tinerei generații. Noutatea este conceptul de laborator subacvatic, care pleacă de la ideea că educația ecologică nu înseamnă numai ceea ce se vede, ci și ceea ce nu se vede – a precizat Cătălin Lazăr, care ne-a informat că se vor face scufundări în mediul acvatic prin care copiii vor putea observa viața de sub ape cu proprii ochi.

La sfârșitul tuturor acțiunilor realizate în cadrul amplului proiect de educație ecologică „Incursiuni în lumea apelor”, tinerii participanți vor deveni conștienți de existența unui tezaur natural, a importanței și valorii acestuia, precum și de obligația lor de a lăsa o moștenire naturală către generațiile pe care le preced.

Proiectul este o necesitate astăzi, când omenirea pare să fi pornit un adevărat război împotriva pădurilor pe care le „seceră” iresponsabil, deteriorând iremediabil mediul natural și dezechilibrând întregul sistem ecologic al planetei. Europa mai păstrează în prezent doar 1% din pădurile virgine de altădată, din care – așa cum informează The European Nature Trust – jumătate se află pe teritoriul României. Cu toate acestea, mulți români nu cunosc bogăția rară de care dispun și nici nu conștientizează că prin toate agresiunile pe care le aduc mediului înconjurător – de la defrișări masive, la aruncare de deșeuri nedegradabile – România riscă să își piardă pădurile în următorii 50 de ani, așa cum au făcut-o multe state de pe continentul european.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.