ACTUALITATE 20 mai 2015

La Șugaș Băi se lansează primul ghid turistic și rutier Carpathian 2 Wheels Guide

de Mirela Cara Dragu | 1014 vizualizări

Carpathian 2 Wheels Guide

Asociația CovAlpin și tinerii de la Carpathian 2 Wheels Guide organizează sâmbătă, 23 mai, de la ora 18:00, o întâlnire liberă la Șugaș Băi. Cu acest prilej, reprezentanții Carpathian 2 Wheels Guide lansează primul lor ghid turistic și rutier, dedicat în întregime celor pasionați de turismul pe două roți, motorizat sau nu. Prima ediție a ghidului tratează Munții Apuseni, cu frumusețile inerente peisajului.

În ultimii ani se observă o creștere a numărului celor care explorează tărâmuri noi pe biciclete sau motociclete, iar cei de la Carpathian 2 Wheels Guide fac parte din această categorie. După eforturi uriașe, ei au reușit să structureze toate informațiile pe care le-au cules și să le cuprindă în paginile ghidului pe care îl vor lansa. Astfel, cei care vor să descopere frumoasa zonă a Munților Apuseni găsesc în ghid toate detaliile de care au nevoie, de la track-uri GPS, până la atracții turistice.

Seara de sâmbătă se va încheia într-o atmosferă ca între prieteni, cu mâncare la ceaun, schimb de impresii și păreri, precum și cu un foc de tabără până târziu în noapte.

Evenimentul le este dedicat tuturor celor care sunt pasionați de biciclete și motociclete.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.