ACTUALITATE 27 mai 2015

Peste o mie de persoane au semnat o petiţie pentru susţinerea Centrului de Cultură Arcuş, ameninţat cu evacuarea

de Agerpres | 602 vizualizări

Peste o mie de persoane, printre care oameni de cultură consacraţi, au semnat o petiţie online prin care cer autorităţilor statului român să asigure continuitatea Centrului de Cultură Arcuş, care funcţionează într-un castel ce urmează a fi retrocedat.

Printre semnatari se numără regizorii Gianina Cărbunariu, Radu Afrim, Dan Ţopa, muzicologul Constantin Secară, criticul Miruna Runcan şi dramaturgul Radu Macrinici. De asemenea, mai multe personalităţi marcante ale vieţii culturale şi artistice din ţară şi străinătate au transmis mesaje de solidaritate care au fost postate pe pagina de socializare a Centrului de la Arcuş, prin care pledează pentru continuitatea acestei instituţii de cultură. Printre ei se numără academicianul Răzvan Theodorescu, artistul Mihai Mălaimare, soprana Felicia Filip şi naistul Gheorghe Zamfir, regizorii Cristian Mihăilescu şi David Esrig, pictorii Mihai Sârbulescu, Dorin Coltofeanu şi Teodora Coltofeanu, graficienii Isar şi Oana Isar, muzicienii Adriana Winkler, Răzvan Suma, Alexandra Silocea, membrii cvartetului Tiberius din Târgu Mureş şi poetul Szőcs Géza.

Castelul Szentkereszty în care funcţionează Centrul de cultură a fost revendicat în natură de urmaşi ai fostului proprietar, stabiliţi în Africa de Sud, care au obţinut în instanţă o sentinţă definitivă în baza căreia au somat conducerea centrului să evacueze clădirea în termen cât mai scurt, avertizând că vor apela la un executor judecătoresc.

Directorul Centrului de Cultură Arcuş, Kopacz Attila, a declarat că respectă decizia instanţei de judecată, deşi există anumite semne de întrebare legate de dreptul urmaşului la moştenire (un strănepot al fostului proprietar pe linie soră) şi este îngrijorat de soarta incertă a Centrului de cultură şi a patrimoniului instituţiei. Potrivit acestuia, statul român a realizat investiţii considerabile pentru întreţinerea şi funcţionarea castelului şi a domeniului de la Arcuş, acestea fiind evaluate la circa 3,4 milioane de euro.

Castelul de la Arcuş a aparţinut baronului Szentkereszty Béla, căsătorit cu Maria Florescu Bibescu. După naţionalizare, în perioada comunistă, acesta a fost transformat în orfelinat, scoală de mecanici agricoli, magazie, sediu de CAP, reşedinţă pentru Nicolae Ceauşescu, iar în 1990 aici a fost înfiinţat Centrul de Cultură, aflat în subordinea Ministerului Culturii. Domeniul mai cuprinde, printre altele, un parc dendrologic, o livadă, o capelă, un lac, o galerie de artă, o bibliotecă muzicală şi o bogată colecţie de sculpturi expuse în aer liber.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.