METEO 9 iunie 2015

Alertă meteo: Ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi grindină în toată ţara

de Covasna Media | 645 vizualizări

ANM anunţă că în intervalul 10 iunie, ora 12.00 – 11 iunie, ora 03.00, va fi instabilitate accentuată pe tot teritoriul României. 

ANM anunţă ploi torenţiale în toată ţara. În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.