ACTUALITATE 23 iunie 2015

„Să vorbim despre bani și bănci”

de Mirela Cara Dragu | 613 vizualizări

Elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal din județul Covasna au șansa de a afla informații utile din domeniul financiar-bancar, precum și de a-și lărgi orizontul de dezvoltare personală în acest sens, prin proiectul educațional denumit „Să vorbim despre bani și bănci”. Proiectul este derulat de către Banca Națională a României în colaborare cu Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Covasna și face parte dintr-un program mai amplu, inițiat în 2010, odată cu Expoziția EURO a Băncii Centrale Europene găzduită în sediul Băncii Naționale a României.

Pentru realizarea obiectivelor proiectului, până în prezent, la nivelul județului Covasna, s-a inițiat un dialog direct cu peste 600 de elevi și profesori, referitor la istoria banilor, a monedei naționale și a Băncii Naționale a României. Copiilor li s-au transmis de asemenea informații legate de atribuțiile băncii centrale, elementele de siguranță și viaţa bancnotelor. Mai mult decât atât, Banca Națională a României, în colaborare cu Monetăria Statului și Imprimeria Băncii Naționale a României, a realizat scurt metraje ce oferă răspunsuri referitoare la momentul apariției leului, originea acestuia, sau la procesul de fabricare a banilor.

Inițiatorii proiectului speră ca prin informațiile transmise să contribuie la formarea și informarea generațiilor viitoare, astfel încât tinerii de azi să devină specialiștii de mâine ai domeniului financiar-bancar.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.