ACTUALITATE 28 iunie 2015

Tragedie provocată de lipsa vaccinării

de Covasna Media | 606 vizualizări

Un copil din Spania a murit de difterie, o boală eradicată în această ţară în urmă cu aproape 30 de ani. Părinţii lui s-au opus vaccinării sale, când era mic, din motive religioase.

Băiatul, în vârstă de şase ani, fusese diagnosticat cu această boală la sfârşitul lunii mai. De atunci copilul a fost ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, însă boala i-a atacat plămânii, inima şi rinichii.

Cazul a provocat o dezbatere aprinsă în Spania, după ce s-a aflat că părinţii refuzaseră imunizarea acestuia, când era bebeluş, din motive religioase.

Autorităţile spaniole spun că alţi opt copii au fost diagnosticaţi cu difterie după ce au venit în contact cu băiatul.

„Situația în care a ajuns România este gravă”

Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), Cristian Bușoi, cere Ministerului Sănătății să-și asume vina de a nu fi informat la timp populația cu privire la importanța vaccinării, ceea ce a făcut să se ajungă la o scădere dramatică a gradului de vaccinare în România.

„Ministerul Sănătății să-și asume vina de a nu fi informat la timp populația cu privire la importanța vaccinării. Scăderea dramatică a gradului de vaccinare în România, care a ajuns la aproximativ 80%, are ca principală cauză faptul că Ministerul Sănătății, principala autoritate care reglementează în domeniu, nu a informat la timp populația cu privire la importanța vaccinării”, a declarat Cristian Bușoi.

El spune că opoziția crescândă manifestată de părinți față de vaccinare, precum și acțiunile desfășurate de diverse organizații nonguvernamentale împotriva vaccinării, au prins contur tocmai din cauza faptului că Ministerul Sănătății nu a desfășurat la timp propriile campanii de informare, prin care populația să conștientizeze importanța vaccinării, dar și riscurile privind reapariția unor boli deja eradicate.

„Faptul că Ministerul Sănătății ia în calcul elaborarea unei legi privind situația imunizărilor, despre care se vorbește că ar putea conține inclusiv sancțiuni, demonstrează cât de gravă este situația în care a ajuns România și subliniază incompetența și neputința acestei autorități în momentul de față”, susține liberalul.

Potrivit acestuia, medicii români au atras atenția în repetate rânduri privind necesitatea unei campanii puternice de informare publică și au cerut, totodată, adoptarea unor măsuri care să încurajeze vaccinarea. De asemenea, aceștia au atras atenția că în diverse ocazii vaccinurile, chiar și cele uzuale, lipsesc.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.