Covasna Media Group|Thursday, 27 July, 2017

Bibliotecarul Kiss László a ajuns la Haga pe bicicletă 




Bibliotecarul Kiss László din Sfântu Gheorghe, care a pornit în urmă cu trei săptămâni într-un maraton de 3.000 de kilometri de la Marea Neagră la Marea Nordului pentru promovarea lecturii, a ajuns în Olanda, iar călătoria sa se apropie de final.

Kiss László menţionează în jurnalul său online, unde a postat zilnic mesaje şi fotografii, că în cursul zilei de duminică a ajuns la Haga, unde a vizitat Muzeul Literaturii. „Am ajuns în mod simbolic şi la Marea Nordului cu ajutorul bicicletei scriitorului olandez Bob de Uyl. Bicicleta am împrumutat-o prin bunăvoinţa Kinderboeken Museum & Letterkundig Museum din Den Haag”, scrie Kiss László.

Bibliotecarul covăsnean a plecat pe 8 iunie din Constanţa, iar în decurs de 20 de zile a străbătut şapte ţări, unde a vizitat biblioteci şcolare, publice şi universitare. Cea mai mare parte a drumului a parcurs-o cu bicicleta. Punctul final al călătoriei sale este oraşul olandez Maastricht, unde va participa la Conferinţa Internaţională a Bibliotecilor Şcolare, care se desfăşoară săptămâna aceasta.

Bărbatul în vârstă de aproape 45 de ani este bibliotecar la Liceul „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe şi preşedintele Asociaţiei Judeţene Covasna a Bibliotecarilor din România.

„Cărţile te fac liber, îţi oferă o imensă libertate. Un om care citeşte este un om liber în gândire şi simţire. Mie mi-a deschis foarte mult mintea şi viziunea despre lume şi viaţă. Din păcate se citeşte din ce în ce mai rar, copiii citesc din ce în ce mai puţin şi sunt mulţi analfabeţi. Şi nu numai în România este problema asta, e cam peste tot în Europa şi trebuie cumva, cumva să stopăm această tendinţă, iar noi, bibliotecarii şcolari suntem cei mai avizaţi să facem acest lucru, bineînţeles, în colaborare cu învăţătorii, cu personalul didactic. Prin această campanie vreau să atrag atenţia şi interesul opiniei publice asupra rolului important pe care îl joacă lectura şi bibliotecile în educaţie, în special în educaţia tinerilor”, a declarat Kiss László, la plecarea din ţară.




Comentarii Facebook

Comentarii.

Adaugă Comentariu

-->