LIFESTYLE 19 iulie 2015

Hotelul deservit în întregime de roboți

de Agerpres | 781 vizualizări

Un hotel deservit integral de roboți, fără niciun angajat în carne și oase la vedere, este propunerea extravagantă a Hotelului Henn-na, un stabiliment care și-a deschis vineri porțile în sud-estul Japoniei, relatează EFE.

Hotelul care pune la dispoziție 72 de camere propune o experiență aparte, potrivit numelui său — Hen na hotel — care poate fi tradus prin 'Hotelul Bizar'. Hotelul face parte dintr-un parc tematic numit Huis Ten Bosch, proiectat după modelul unui orășel olandez tradițional, situat în apropierea orașului portuar Sasebo.

robot hotel12

La recepție, oaspeții vor fi întâmpinați de un dinozaur mecanic, o recepționeră androidă și un bellboy robot. Clientul trebuie să se înregistreze singur pe o tabletă tactilă înainte ca brațul robotului să preia bagajele.

În timpul șederii lor este puțin probabil ca oaspeții să-i întâlnească pe cei circa zece angajați umani care lucrează în hotel. Este o măsură care a permis companiei care administrează Huis Ten Bosch să economisească 25 la sută din costurile salariale.

Clienții hotelului vor putea avea acces în camere folosind tehnologia recunoașterii faciale, în locul cheilor. Tarifele de cazare vor începe de la circa 60 de dolari pe noapte, mult mai scăzute decât tarifele practicate de celelalte hoteluri din parc (170-255 de dolari), deservite de personal obișnuit.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.