ACTUALITATE 27 iulie 2015

Acţiuni pentru siguranţa comunităţii

de Covasna Media | 653 vizualizări

În acest sfârşit de săptămână, peste 200 de poliţişti au acţionat la nivelul judeţului Covasna pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranţa şi fluenţa traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea siguranţei publice reprezintă îndatoriri ale poliţiei. În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii au fost la datorie astfel încât cetăţenii să petreacă timpul liber sau vacanţa în linişte şi siguranţă.

În cadrul acţiunilor desfăşurate au fost efectuate peste 240 de controale la societăţi comerciale, în pieţe, târguri şi unităţi de alimentaţie publică.

Poliţiştii au întocmit dosare penale pentru săvârşirea a 19 infracţiuni, dosare în care sunt cercetate, în total, 13 persoane. Cele mai multe infracţiuni constatate au fost la regimul circulaţiei, respectiv, 8 fapte.

De asemenea, au fost constatate şi sancţionate 165 de contravenţii. Valoarea amenzilor depăşeşte 30.000 de lei, iar cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost confiscate şi bunuri în valoare de 1.223 de lei, au fost reţinute cinci permise de conducere şi un certificat de înmatriculare.

♦♦♦

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au identificat duminică în posesia unui tânăr în vârstă de 19 ani din Târgu Secuiesc, un motoscuter care în urma verificărilor s-a stabilit că figurează ca fiind dat în urmărire de către autorităţile franceze din anul 2010. Tânărul a declarat că a achiziţionat vehiculul în cursul lunii iunie, prin intermediul unui site de vânzări, de la un bărbat din judeţul Timiş.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Pentru o vacanţă liniştită şi în siguranţă Poliţia Română vă recomandă:

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!

Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:

– în cazul deplasărilor în intervalele de timp caniculare, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării, iar pe cât posibil staţionarea autovehiculului să fie efectuată în zone umbrite.

– planificaţi-vă, pe cât posibil, deplasările cu maşina în afara intervalului orar 10-18.

– atunci când în autovehicul se regăsesc copii sau bătrâni, este recomandabil ca aceştia să fie protejaţi de razele directe ale soarelui. Copiii nu vor fi lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare, iar transportul lor pe distanţe lungi nu se va efectua în vehicule fără posibilităţi de climatizare.

– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a presiunii în pneuri, gradului de îmbătrânire şi uzură al acestora şi al racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

– posesorii de permis de conducere cu afecţiuni medicale (cardiovasculare, neurologice sau endocrine) sunt sfătuiţi să renunţe să conducă autovehicule pe drumurile publice în intervalul menţionat.

Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Covasna

Ag. Nicoleta Marin

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.