CTP a scris miercuri un ultim text la ziarul „Gândul”. Ca de obicei, unul bun. Unul scris într-o limbă română frumoasă, îngrijită, atentă la nuanţe. Unul care-ţi dă de gândit. Pentru că asta făcea dl. Popescu: te obliga să gândeşti. Chiar dacă nu eram de acord cu ce scrie – mi se întâmpla de multe ori –, trebuia să recunosc că s-ar fi putut să aibă dreptate. Şi că, la urma-urmei, indiferent ce crezi şi ce scrii, important e să crezi în ce scrii. Nu să ai neapărat dreptate, ci să pui probleme.

Nu ştiu de ce pleacă dl. Popescu de la „Gândul”. Unii spun că ziarul intră în insolvenţă şi nu mai are bani să-l plătească – nu ştiu nici cât de scump sau de ieftin era CTP. Poate că pleacă pentru a se putea dedica scrierii unei cărţi poliţiste, poate s-a săturat de presa tabloidă, inclusiv de „Gândul”, şi-a hotărât să colaboreze doar cu vreun post de televiziune ceva mai serios, gen Digi 24. Poate s-a săturat să scrie la ziar, i-or fi ajuns până-n gât lăturile şi înjurăturile de pe site-uri. Poate a obosit, pur şi simplu.

Indiferent de motiv, dacă va hotărî să tacă nu va face bine. Românii au nevoie de vocea lui chiar şi dacă îl înjură. Pentru că e o voce eminamente critică şi credibilă. Iar asta-i bine spre foarte bine, după tonele de „succesuri” incredibile pe care ni le livrează, zilnic, clasa politică. E ca atunci când faci curăţenie într-o cameră murdară şi găseşti într-un colţ verigheta pe care o pierduseşi demult... Verigheta asta e CTP, omul pierdut într-o societate construită anapoda. Poate îl vom regăsi, mi-aş dori să-l regăsesc şi să-l mai înjur în gând din când în când...

Nu sunt îndrăgostit de CTP, e prea colţuros şi prea dur chiar şi pentru unul ca mine, care apreciază textele critice şi fără perdea. Dar tot ce făcea CTP la „Gândul” era opera unui profesionist, dublat de un talent durabil şi triplat de un cunoscător perfect al limbii române. Or, astea sunt lucruri care nu pot lăsa indiferent niciun român, cu atât mai puţin pe unul trăitor în spaţiul interetnic transilvan – labil lingvistic, preţios şi pretenţios. Cum nu m-au lăsat nici pe mine.

M-au pus pe gânduri nişte vorbe ale unuia care a ţinut să se exprime liber şi anonim, comentând ultimul text al ziaristului în „Gândul”: „Era şi timpul să ne laşi, boşorogule”... Câţi ani să aibă Cristian Tudor Popescu? Cred că vreo 60. E drept, scrie de multă vreme, iar românii n-au nevoie de „tătuci” în presă, ceea ce e foarte bine. Va trebui să mă gândesc ceva mai mult la treaba asta; la anii mei, la anii voştri, la frecvenţa care oboseşte şi satură. La stiluri, la obsesii, la marote, la preferinţe, la prezentul mizerabil şi la viitorul incert. La viaţa pe care ţi se pare că n-o mai înţelegi deloc.

N-am vrut să sune a necrolog textul ăsta, dar nu cred c-am reuşit. Aşa că voi încheia cu o precizare: CTP n-a murit, a plecat doar de la „Gândul”. Sunt sigur că îl vom mai vedea, îl vom mai citi şi vom mai auzi de el.