Salariile nesimţite pe care şi le-au propus şi, probabil, le vor pune în practică înalţii demnitari români fac repede pui. Se simte, deja, briza puternică a „dominoului”: de ce, adică, să ia Ponta şi Iohannis şi să nu se-nfrupte şi parlamentarii din lefurile astea europene? Dacă-i bal, bal să fie, să ajungă la toată lumea bună, că fraierii oricum nu înţeleg nimic şi nu reacţionează...

Nesimţirea aleşilor şi a numiţilor în funcţii înalte atinge cote cât Casa Poporului: parlamentarii vor şi ei măcar dublarea, dacă nu chiar triplarea salariului. Nu le-ajung 4-5.000 de lei pe lună, vor 9-10.000 de lei, plus, desigur, sumele pentru întreţinerea cabinetelor parlamentare din teritoriu. Culmea nesimţirii nu e să vrei aceşti bani, e normal să-i vrei, culmea nesimţirii e să crezi că-i meriţi, că faci ceva pentru ei, că ai dreptul moral să-ţi priveşti în ochi alegătorii pentru care n-ai scos o vorbă în patru ani de zile, să-i priveşti în ochi şi să nu-ţi crape obrazul de ruşine când le spui că ţi-ai dublat salariul, în timp ce pe ei îi rod bolile, foamea, nedreptăţile şi frustrările de tot felul.

Triplarea lefurilor înalţilor demnitari este doar începutul. Dacă ar fi vorba doar de 60-70 de oameni, încă ar mai merge, chiar dacă n-ar fi tocmai „cuşer”. Dar acţiunea de mărire a lefurilor se răspândeşte ca o molimă, amintind de „ciuma populistă” din vremea lui Tăriceanu. Vor creşte lefurile tuturor bugetarilor, ceea ce este absolut corect. Va creşte leafa minimă pe economie la 1.200 de lei pe lună, ceea ce iarăşi e bine şi corect. Patronii şi ordonatorii de credite din instituţiile pubice vor trebui să găsească soluţii şi pentru creşterea celorlalte lefuri, pentru că... ăsta-i efectul de domino: cade o piesă, cad toate! Urcă o leafă, trebuie să urce toate, pentru că ăla care e ajuns din urmă de începătorul cu leafă minimă nu va fi mulţumit, el a muncit câţiva ani pentru leafa asta şi vine bibanul să ia la fel ca el?! De unde până unde?! Nu-i corect!

Şi nu e, aşa că măreşte, patroane, măreşte, directore lefurile tuturor angajaţilor cu câteva sute de lei, că altfel omul nu-i mulţumit, se simte nedreptăţit, face grevă şi nu mai produce chiar nimic. Ca să nu mai vorbesc de sindicate, că se bagă şi ele în seamă, pregătesc deja proteste şi manifestaţii de stradă. E dreptul lor, de fapt e chiar datoria lor, de care au cam uitat de-o vreme-ncoace, de când liderii unor confederaţii puternice s-au legat la remorca unor partide, cu gândul la o carieră politică.

Dacă România ar fi în situaţia de a avea o economie eficientă şi o clasă politică responsabilă, n-ar fi nicio problemă, toate s-ar putea face fără prea mari bătăi de cap. Dar România nu-i într-o asemenea situaţie, creşterea noastră economică e fragilă, clasa politică e vraişte, guvernul Ponta azi e, mâine nu mai e, după cum visează Oprea că-i cere interesul naţional, şi ceea ce face azi Ponta este exact ce-a făcut premierul Tăriceanu cu cinci ani în urmă, cu rezultatele pe care le mai înjuraţi şi-acum. Chiar nu învăţăm nimic din ce ni se-ntâmplă, nici măcar din istoria recentă?

Întrebarea nu e dacă românii merită o mărire substanţială de leafă, sigur că merită. Întrebarea e dacă economia ţării îşi poate permite lefurile astea fără a intra în recesiune, urmând exemplul nefericit al Greciei. Nu doar populaţia activă a României merită lefuri mai mari, indemnizaţii mai mari şi tot felul de mici atenţii electorale marca PSD-UNPR. Şi pensionarii României merită pensii mai mari, pentru că un bătrân nu poate trăi dintr-o pensie medie de 800 de lei pe lună. Şi copiii merită indemnizaţii mai mari, şi asistaţii sociali merită o şansă la o viaţă demnă, din avantajele unei creşteri economice substanţiale merită să se-nfrupte tot poporul român. Dar poate cineva să spună că va fi la fel şi la anul, eventual şi după alegerile din 2016?! Unde-i specialistul care să ofere asigurări ferme că în 2017 nu se va repeta istoria guvernării Tăriceanu, care a golit iresponsabil bugetul ţării, lăsând-o cu foamea-n gât în vreme de criză?

Nu văd specialistul ăsta, dacă nu cumva îi credeţi pe Ponta şi Teodorovici nişte specialişti. Deocamdată văd şi aud altceva, văd şi aud reacţia FMI şi a Comisiei Europene, care atenţionează guvernul României că adoptarea noului Cod Fiscal şi mărirea lefurilor bugetare este o aventură care ne poate costa. Merită să riscăm? Unii vor spune da, alţii vor spune nu, cei mai mulţi se vor abţine. Mi-e greu să cred, totuşi, că politicile economice ale unei ţări sunt făcute de electorat, prin vot. Politicile astea sunt apanajul unor instituţii ale statului, care îşi asumă nişte răspunderi. Preşedintele Iohannis nu a fost de acord cu unele măsuri ale Codului Fiscal. BNR critică şi ea acest Cod. Ce-ar mai trebui pentru ca un premier responsabil şi matur să priceapă că îşi poate salva partidul şi altfel decât prin pomeni electorale? O demisie, de pildă, şi-un alt guvern ar rezolva multe din problemele la care acum nu găsim niciun răspuns. Cred că asta se şi pregăteşte, văd că se pune de-un armistiţiu între PNL-Iohannis şi PSD-UNPR gruparea Dragnea-Oprea. Dar vom mai vorbi despre soluţia asta.