SPORT 5 august 2015

Înscrierile pentru Triatlonul de la Reci au intrat în linie dreaptă

de Agerpres | 804 vizualizări

Înscrierile pentru triatlonul „Háromszék”, care va fi organizat la sfârşitul acestei săptămâni la Reci, în judeţul Covasna, de către Asociaţia Alpin Sport din Sfântu Gheorghe, au intrat în linie dreaptă.

Reprezentantul asociaţiei, Könczei Csaba, a declarat miercuri că Triatlonul de la Reci este cea mai veche competiţie de acest gen din România, aflându-se la cea de-a 24 ediţie, iar anul acesta şi-au anunţat participarea un număr de 69 de sportivi la proba individuală şi 6 echipe la proba de ştafetă. Înscrierile se pot face până pe data de 6 august, fără taxe suplimentare de participare.

„Triatlonul de la Reci a fost primul din România şi suntem foarte mândri de acest lucru. A fost conceput de un grup de prieteni, iar ideea a pornit de la Ballo Zoltán, care era alpinist la Electro Sfântu Gheorghe. Avem fotografii de la prima ediţie, din anul 1991, când au fost numai nouă concurenţi. Între timp competiţia a crescut foarte mult, iar la anul, când vom avea o ediţie jubiliară, vrem să îi dăm o foarte mare amploare”, a declarat Könczei Csaba.

Triatlonul de la Reci, care va avea loc în zilele de 8 şi 9 august, este a cincea etapă naţională în cadrul circuitului Bioeel Thriatlon Grand Prix, organizat sub egida Federaţiei Române de Triatlon.

Concursul se va desfăşura pe trei categorii – minitriatlon individual, junior individual, olimpic individual şi ştafetă olimpică. La categoria mini, sportivii vor trebui să parcurgă 500 de metri înot în lacul de la Reci, 16,5 km ciclism şi 4,4 km alergare, la categoria junior circuitul include 1000 m înot, 25 km ciclism şi 6,6 km alergare, iar la olimpic 1500 m înot, 33 km ciclism şi 8,8 km alergare.

Taxa de participare este de 150 de lei şi include tricou oficial, număr de concurs şi cip electronic, acces la punctele de revitalizare, energizante în pachetul de start, sac de depozitare echipament ciclism/alergare şi asistenţă medicală. Pentru înscrierile în ziua concursului taxa de participare este dublă.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.