ACTUALITATE 1 septembrie 2015

Decizie istorică a Vaticanului. Papa Francisc cere iertarea femeilor care au făcut avort

de Covasna Media | 469 vizualizări

Papa Francisc le cere preoţilor romano-catolici să le absolve de păcatul avortului pe femeile care au făcut întreruperi de sarcină, dacă acestea se căiesc în timpul Anului Sfânt al Milei, ce urmează să înceapă pe 8 decembrie.

Suveranul Pontif a spus că le va acorda preoţilor posibilitatea „de a le ierta de păcatul avortului pe cele care l-au comis şi care, cu inima plină de căinţă, caută iertare” în timpul acestui an special. „O mentalitate larg răspândită şi insensibilă a dus la pierderea sensibilităţii sociale şi personale cu care se cuvine să întâmpinăm o nouă viaţă. Tragedia avortului este experimentată de unii cu superficialitate, ca şi când nu şi-ar da seama de distrugerea extremă pe care o presupune acest act. Mulţi alţii, pe de altă parte, deşi experimentează acest moment ca pe o înfrângere, cred că nu aveau altă opţiune. Mă gândesc, în special, la femeile care au recurs la avort. Sunt foarte conştient de presiunea care le-a condus pe aceste femei spre această decizie. Ştiu că este o tortură din punct de vedere existenţial şi moral. Am întâlnit atât de multe femei care poartă în inimă cicatricea acestei decizii dureroase, pline de agonie. Ceea ce s-a întâmplat este profund nedrept. Totuşi, doar înţelegând adevărul, cineva poate să nu îşi piardă speranţa. Iertarea lui Dumnezeu nu poate fi refuzată celui care se căieşte, în special când acea persoană se apropie de Sfânta Spovedanie cu inima sinceră, căutând reconcilierea cu tatăl”, a scris Papa Francisc într-o scrisoare publicată online. Avortul este considerat un păcat major de către Biserica Catolică şi cei care îl comit sunt, de obicei, excomunicaţi. În împrejurări normale, iertarea poate fi acordată doar de către figuri marcante ale clerului.

Papa Francisc a anunţat în luna martie că anul sfânt, care va ţine până pe 20 noiembrie 2016, este o cale de a promova incluziunea. Într-o scrisoare publicată online marţi, Papa a spus că „experienţa milei devine cu adevărat vizibilă în lumina unor semne concrete, aşa cum ne-a învăţat Isus însuşi”.

El i-a rugat pe preoţii care oferă iertare pentru avorturi să „îndeplinească această misiune măreaţa prin cuvinte blânde, dar care să le vorbească femeilor despre gravitatea acestui act, arătându-le totodată calea către îndreptarea autentică.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.