ACTUALITATE 2 septembrie 2015

Salarii mai mari pentru militarii români

de Covasna Media | 624 vizualizări

Proiectul de lege aparţine Ministerului Apărării Naţionale şi prevede ca salariile şi soldele soldaţilor care participă în misiuni internaţionale să fie mărite. Majorarea ar putea atinge chiar şi 50 la sută în cazul diurnelor acordate de statul român celor care luptă peste graniţele ţării. În momentul de faţă armata română este printre cele mai slab remunerate armate trimise pe frontul din Afganistan.

În proiectul legii salarizării bugetarilor, Ministerul Apărării propune majorarea cu 50% a salariilor militarilor cu grade mici şi ale celor care participă la misiuni internaţionale. De asemenea, ofiţerii integraţi în cele două centre NATO din România ar putea primi majorări de până la 30%. Propunerile au avizul Ministerului Muncii.

„Am avut în vedere ca în primul rând soldații, sigur toate cadrele militare, dar în primul rând cei care au salariile mai mici să beneficieze de o soldă mai mare”, a declarat Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale.

În acest moment, salariul de încadrare al unui soldat este, în România, de 789 de lei. Adică, nu mai mult de 200 de dolari. În Statele Unite, la intrarea în armată, un soldat primeşte 1.500 de dolari şi sporuri de trei ori mai mari decât cele acordate de statul român.

Şi în teatrele de război diferenţele sunt uriaşe. Diurna unui militar din România nu depăşeşte 81 de dolari, în timp ce un infanterist american primeşte zilnic 225 de dolari. Dacă propunerile Ministerului Apărării vor fi aprobate de Parlament şi promulgate de preşedinte, diurnele trupelor trimise în străinătate vor creşte cu 50 la sută.

Salariile militarilor români nu au mai fost mărite de opt ani. Anual, între 10 şi 15 la sută din personal părăseşte armata din cauza veniturilor mici şi a dotărilor precare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.