ACTUALITATE 27 septembrie 2015

Alexandru Mironov a cucerit publicul primei ediții APChat [FOTO]

de Mirela Cara Dragu | 1099 vizualizări

Prima ediție APChat, organizată de Asociația pentru Comunitate, al cărei invitat a fost Alexandru Mironov s-a bucurat de un succes remarcabil. Celebrul jurnalist de știință a cucerit rapid publicul format deopotrivă din tineri studenți și de liceu, dar și din adulți pasionați de știință și SF. „Întâlnirea a fost una reușită, mai ales că a reunit elevi și studenți laolaltă, dar și pentru că au fost prezenți dascăli locali, ceea ce, din punctul meu de vedere este maximum de eficiență pentru știință și imaginație. În toate orașele în care merg, încerc să las în urmă un club al științei, pe care să îl frecventeze viitoarele elite, și asta intenționez să fac și aici. Consider că inițiativa APC a fost una foarte bună, căci a amesteca mai multe ramuri ale culturii este o binefacere. La Sfântu Gheorghe am întâlnit lume drăguță – pe unii îi știam, pe alții i-am cunoscut acum”, ne-a declarat Alexandru Mironov.

În fața a peste 100 de persoane adunate în Amfiteatrul Extensiei Sfântu Gheorghe a UBB Cluj-Napoca, între care și 15 elevi veniți în mod expres la eveniment din Întorsura Buzăului, Alexandru Mironov a făcut câteva incursiuni în viitor, vorbind despre evoluția omului până în anul 2035 și chiar mai departe. Astfel, auditoriul a aflat cu surprindere că oamenii viitorului vor avea implantate microcipuri care le vor amplifica inteligența, vor ajunge să populeze Luna și planeta Marte. Mai mult, pornind de la afirmația lui Mohamad Yunus, Premiant Nobel și creator al Băncii Grameen, – „Când spre sfârşitul veacului urmaşii noştri vor vrea să ştie cum arăta sărăcia, va trebui să-i trimitem să o caute la muzeu...” – cei prezenți la eveniment au aflat că în viitor sărăcia va fi eradicată și că există șanse reale ca societățile umane să devină matriarhale.

Lumea viitorului, bizară și greu de imaginat

Pe lângă proiecții ale unei lumi viitoare care nu pare să mai păstreze nimic din felul în care omenirea cunoaşte existența astăzi, Alexandru Mironov a scos la iveală câteva site-uri care au uimit toți participanții. Unul dintre acestea este www.worldometers.info, care oferă informații în timp real despre natalitate și mortalitate la nivel global, despre numărul deceselor cauzate de alcool, numărul mail-urilor trimise într-o zi sau al căutărilor pe Google, precum și informații despre sănătate, mediu, titluri publicate sau bani cheltuiți pe droguri. Alte două site-uri la fel de interesante, pe care jurnalistul de știință le-a adus în atenția publicului au fost www.gapminder.org și www.worldmapper.org.

Fotografii și sesiune de autografe

Informațiile transmise de Alexandru Mironov au fost nu doar interesante, ci și pline de elemente de noutate capabile să suscite interesul oricui, nu doar pe cel al persoanelor interesate de știință și tehnică. Afirmația se confirmă prin faptul că, la sfârșitul expunerii jurnalistului, oamenii au pus întrebări, au cumpărat toate cărțile disponibile la fața locului, scrise de Alexandru Mironov, au cerut autografe și au stat la coadă răbdători să își facă fotografii cu invitatul. „Lumea după Google”, „În direct cu NASA” și „Enigmatic Pământul” au fost cele mai solicitate titluri, pe lângă revista Știință și Tehnică. Cei care nu au mai prins vreuna din aceste cărți și doresc să intre în posesia lor, îi pot scrie direct jurnalistului pe adresa de mail mironovalexandru@gmail.com, în vederea lansării de comenzi.

Publicul, cucerit total

Atât tinerii, cât și adulții au fost cuceriți atât de carisma jurnalistului, cât și de noutățile cu care acesta i-a pus în contact. Inițiativa li s-a părut lăudabilă tuturor participanților și toți au plecat acasă cu zâmbetul pe buze și mintea plină de lumi noi pe care au încercat să și le imagineze. „Pentru mine inițiativa APC a fost una foarte bună. Partea de știință e puțin lăsată la o parte la ora asta și poate nu ar fi rău ca astfel de evenimente să aibă loc mai des. Regret că de la noi au venit puțini copii, dar este clar că gustul vine mâncând. Probabil că dacă s-ar organiza mai des asemenea întâlniri oamenii ar începe să vină în număr cât mai mare. În orice caz, rar mi se întâmplă să particip la așa ceva, mai ales la noi, și sincer mă bucur că am avut ocazia acum”, a spus prof. Luminița Costea, directoarea Colegiului Naţional Mihai Viteazul.

„A fost o plăcere să stau în același perimetru cu unul dintre pionierii science fiction-ului din România, dl. Alexandru Mironov. Prezentarea dumnealui despre viitorul apropiat a fost bine pregătită, cu multe argumente și cu explicații pe înțelesul tuturor. A fost o seară plină de informații interesante și bine analizate. Cel mai îmbucurător lucru este că au venit și tineri la acest eveniment, ceea ce înseamnă că ei au timp și pentru cultura lor, un lucru foarte important”, ne-a declarat Filip-Teodor Budan, elev al CNMV.

„Eu nu m-aș fi gândit niciodată la lumea viitorului în felul acesta. Mi se pare foarte interesant că oamenii vor avea implantată în creier inteligența artificială. Domnul Mironov a spus că este posibil să apucăm să trăim chiar și noi într-o astfel de lume. Aș fi foarte curios cum e să ajungi pe Lună”, ne-a spus un alt elev.

APChat continuă și în octombrie

Prin ediția din 24 septembrie a APChat, Asociația pentru Comunitate a început o nouă serie de evenimente, care se va desfășura sub forma unor întâlniri lunare între o personalitate din lumea culturală și publicul interesat. Următoarea invitată a evenimentului este Aurora Liiceanu, psiholog și scriitor, care va vorbi despre prăpastia dintre generații.

Seria de evenimente APChat este susținută de compania Autoliv – cel mai important angajator din județ, iar partenerii primei ediții au fost Universitatea Babeș-Bolyai – extensia Sfântu Gheorghe, DJST Covasna și Asociația Cultural-Creștină „Justinian Teculescu”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.