LIFESTYLE 27 septembrie 2015

Mașina antistres. Scaunul îi face masaj șoferului nervos

de Covasna Media | 763 vizualizări

E important să stai comod în mașină, mai ales la drum lung. Un producător de scaune auto din Franța merge mult mai departe de atât și propune un scaun inteligent. Sau mai bine zis, prietenos. Senzorii din tapițerie determină cât ești de nervos și scaunul îți face un masaj relaxant. Inventatorii spun că astfel va scădea numărul accidentelor auto și că statul în trafic ar putea deveni mai plăcut.

Vă întoarceți de la muncă. Staţi la toate semafoarele, sunteţi deja obosit, astfel că riscul de a face accident sau de a fi agresiv în trafic creşte.

Directorul unei companii producătoare de scaune auto pare să fi stat atât de mult în trafic, încât s-a gândit cum poate să facă ceva mai relaxante astfel de momente. Soluţia a fost un scaun inteligent, dotat cu senzori care măsoară pulsul, tensiunea arterială, și, dacă sunteți agitat, scaunul va începe un masaj relexant. Ba mai mult, dacă sunteți adormit, masajul devine mult mai dinamic și are rolul de a vă trezi.

În cazul în care șoferul este stresat, senzorii conectaţi la computerul maşinii pot porni automat o melodie relaxantă, în genul Anotimpurilor lui Vivaldi. Sau din contră, dacă şoferul mai are puțin până să adormă, melodia care începe poate fi una din repertoriul Prodigy.

Scaunul inteligent are însă mult mai multe opțiuni. Acesta poate să se conecteze automat la sistemul de climatizare al mașinii și vă setează nivelul aerului condiționat.

În fine, scaunul se poate conecta și la telefonul inteligent sau tableta șoferului.

Cu totul, sistemul a fost dezvoltat în cinci ani și creatorii lui spun că ar putea intra în producția de serie cel târziu în 2020.

Echiparea cu acest scaun va crește însă prețul unei maşini cu cel puțin 2.000 de euro, notează digi24.ro.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.