SPORT 30 septembrie 2015

Pe 10 octombrie, încep selecţiile naţionale gratuite ale programului „Start Campioni la Triatlon”

de Covasna Media | 677 vizualizări

Federaţia Română de Triatlon a lansat „Start Campioni la Triatlon”, programul naţional de selecţie şi pregătire a tinerilor sportivi cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Sâmbătă, 10 octombrie, în oraşele Tulcea, Târgu Mureş, Constanţa, Braşov, Cluj Napoca, Bucureşti, Brăila, Sfântu Gheorghe, Timişoara, Miercurea Ciuc, Oradea, vor avea loc etape de selecţie.

„Încurajăm copiii să  practice activităţile sportive, în mod continuu, cu scopul de a câştiga încredere, de a se bucura de un stil de viaţă sănătos şi o dezvoltare armonioasă durabilă. În acelaşi timp, prin acest proiect dorim să formăm obişnuinţa de a lucra în echipă şi să-i îndrumăm pe tineri să practice triatlonul într-un cadru organizat în cluburile afiliate Federaţiei Române de Triatlon”, declară Adrian Nanulescu, preşedintele FRTRI. Programul „Start Campioni la Triatlon” este gratuit, iar finanţatorii lui sunt Ministerul Tineretului şi Sportului, prin proiectul Pierre de Coubertin, şi La Fântâna.

Oportunitatea proiectului „Start Campioni la Triatlon” este dată de dezvoltarea pe care triatlonul o cunoaşte în acest moment în România, cât şi în întreaga lume, iar numărul celor care îl practică creşte exponenţial, nu numai în cadrul grupului elite, ci şi în cel al amatorilor. Prin acest proiect, Federaţia Română de Triatlon îşi propune să-şi extindă baza de selecţie pentru loturile naţionale de juniori şi cadeţi pentru obţinerea performanţei sportive.

„Start Campioni la Triatlon” va include în principal asigurarea bazei de antrenamente pentru performanţă şi evoluţie sportivă şi participarea la evenimente din calendarul competiţional naţional şi internaţional.

Mai multe informaţii în rândurile următoare, pe site-ul federaţiei www.frtri.ro, sau pe pagina de Facebook: www.facebook.com/Start.Campioni.la.Triatlon

Program:

– Sfântu Gheorghe

Înot în Bazinul de înot din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 10.00

Contact Madaras Daniel - 0744384058

– Miercurea Ciuc

Înot în Bazinul de înot din Miercurea Ciuc, începând cu ora 11:00

Contact: Koncz Alex Sasa – 0752301601 sau Gál Tünde – 0740452098

Programul „Star Campioni la Triatlon” se desfăşoară sub patronajul Ministerului Tineretului şi Sportului, prin programul Pierre de Coubertin, cu sprijinul sponsorului principal La Fântâna, cel mai important furnizor de servicii de aprovizionare cu apă de izvor, apă îmbuteliată şi cafea pentru companii şi un distribuitor major pentru Horeca de produse şi echipamente pentru cafea.

Partener de comunicare: Free Communication.

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.