ACTUALITATE 1 octombrie 2015

„Când sunt pe scenă sunt la mine acasă”

de Covasna Media | 832 vizualizări

Stefania2

Interviu cu tânăra solistă întorsureancă Ştefania Bularca

Ştefania este întorsureanca energică, frumoasă, carismatică şi talentată, care se pregăteşte să cucerească prin vocea sa atât inimile covăsnenilor, cât şi cele mai importante scene de muzică uşoară. Ştefania Bularca a cântat până nu demult în Trupa Fresh, iar acum este implicată într-un alt proiect, Melvin Harold and the Waykers, alături de colegi din Trupa Fresh şi Youvenis. Tânăra artistă, absolventă a Şcolii Populare de Arte din Braşov şi elevă la „Eliade”, ne-a povestit în interviul care urmează despre cum a descoperit pasiunea pentru muzică, despre ce a simţit când a urcat prima dată pe o scenă, despre vise şi planuri de viitor.

– Spune-mi câteva informaţii generale despre tine.

– Mă numesc Ştefania Sînziana Bularca şi am 18 ani. Sunt în clasa a XII-a la „Mircea Eliade”, la profilul filologie şi îmi place să cânt. Sincer, altceva nu ştiu dacă aş putea să fac, deocamdată.

– Când ai descoperit că ai talent şi că îţi place să cânţi?

– Când aveam 11 sau 12 ani am vrut foarte mult să învăţ să cânt la chitară. Domnul profesor Dan Tohănean, de la Clubul Elevilor din Întorsura Buzăului, m-a pus să cânt cu vocea, iar de atunci nu m-am mai oprit. După aceea am absolvit cursurile Şcolii Populare de Arte din Braşov, iar acum muncesc în continuu pentru că îmi doresc să evoluez.

– Când ai urcat prima dată pe o scenă şi cum a fost această experienţă?

– Prima şi prima dată am urcat pe scenă la o serbare de la grădiniţă. Educatoarele m-au pus să cânt. Prima melodie pe care am cântat-o a fost „Mi-am luat bundiţă nouă” sau ceva de genul. Eram foarte mică, dar cred că nu aveam nici un fel de emoţii. Pentru mine tot ce conta, din câte îmi povestea mama, care este educatoare, era să fiu în centrul atenţiei.

– Care a fost cea mai mare scenă pe care ai fost prezentă?

– Cea mai mare scenă a fost la „Tribute Festival” din Braşov. Am cântat acolo cu Melvin Harold and the Waykers şi după concert a venit la mine fosta profesoară de canto, care fusese în public, şi mi-a spus că nu i-a venit să creadă că eu eram cea care a cântat. Am fost cea mai timidă dintre toate elevele pe care le-a avut. Am mare noroc cu trupa. Fără ei îmi este greu să cânt. Suntem o echipă şi ne ajutăm unii pe alţii.

Un alt eveniment importat pentru noi a fost la Zilele Sfântu Gheorghe. Acolo terminasem repertoriul şi lumea încă mai voia să cântăm. Ne-am simţit foarte bine.

– Acum, după ce ai mai câştigat experienţă muzicală, ce simţi când te afli pe o scenă?

– De multe ori simt emoţie şi de foarte multe ori simt că sunt acasă. Când sunt pe scenă sunt la mine acasă. Nu mă mai interesează nimic şi fac doar ce simt.

– Cum s-au schimbat lucrurile în viaţa ta de când ai început să te faci remarcată prin muzică?

– Viaţa mea s-a schimbat foarte mult. Sunt un pic mai dezinvoltă. Înainte să mă apuc de cântat eram o persoană foarte timidă. Acum a început lumea să mă cunoască şi mă simt apreciată. Îmi place foarte mult ceea ce fac şi cred că asta contează.

– Care sunt planurile tale după terminarea liceului?

– Am mai multe opţiuni: ori merg pe partea de sociologie şi comunicare, ori pe jurnalism, la Sibiu sau Bucureşti. Am luat în considerare şi Conservatorul, dar îmi este teamă să risc. Îmi doresc o meserie de bază înainte de cântat. În orice caz, de muzică nu o să mă las, orice ar fi. Pentru că asta îmi place să fac.

Melvin Harold and the Waykers

– Unde te vezi peste cinci ani?

– Pe o scenă mare. Dacă pot să îmi dau drumul imaginaţiei, atunci aş spune Naţional Arena, într-un concert alături de Bruno Mars şi trupa sa. Ideea este că îmi doresc foarte mult să evoluez şi să merg cât de sus pot.

– Cum defineşti tu muzica?

– Muzica este ceva care îţi unge sufletul, care te linişteşte şi care te face să simţi că eşti important.

– Care este genul tău muzical preferat?

– Depinde de cum mă simt. Dacă sunt tristă sau vreau să mă liniştesc şi să mă relaxez, atunci ascult blues sau jazz. Dacă sunt în starea în care vreau să dansez prin casă, atunci ascult pop-rock sau rock. Ascult aproape toate tipurile de muzică, dar depinde de starea mea de spirit.

– Din punctul tău de vedere care sunt cele mai importante calităţi pe care trebuie să le aibă un artist pop-rock?

– Pot să spun, în primul rând, îndrăzneală. Pe de altă parte, sinceritatea este foarte importantă. Dacă nu eşti sincer nu ai cum să transmiţi nimic publicului. În plus, cred că un astfel de artist trebuie să fie un bun ascultător. Trebuie să ştii ce vrea publicul de la tine şi să ştii ce poţi să îi oferi.

– Care crezi că este cea mai importantă calitate a ta ca artist?

– Cred că nebunia. Pe scenă trebuie să fii un pic nebun. Acum 5 ani stăteam în pătrăţica mea, de un metru pe un metru, şi nu mişcam deloc. În timp am învăţat că am nevoie de o doză de nebunie dacă vreau să mă dezvolt ca artist.

– Ce modele muzicale de pe piaţa românească ai? Dar de pe piaţa muzicală internaţională?

– Din România îmi place foarte mult Delia, iar din străinătate îmi place Jessie J. Îmi plac aceste artiste pentru că au timbrul vocal puţin mai diferit, sunt speciale şi poţi să le recunoşti imediat.

– Povesteşte-mi puţin despre proiectele muzicale în care eşti implicată în prezent.

– Cânt şi cu trupa Youvenis, atunci când solista lor este ocupată, mai cânt şi cu trupa Pierde Vară de la Bucureşti, tot aşa, când au nevoie, şi trupa de bază este Melvin Harold and the Waykers.

– Cum s-a format trupa Melvin Harold and the Waykers?

– Pe Melvin Harold, filipinezul care locuieşte în Braşov, l-am cunoscut la un concert caritabil. După ceva timp ne-a contactat şi am vorbit, ne făceam planuri, dar le ţineam secret pentru că nu ştiam dacă se va putea materializa ideea. Melvin are planuri foarte mari pentru noi, dar încercăm să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor sale.

– Unde aveţi următorul concert?

– La Braşov, la un festival de jazz, care va avea loc în luna noiembrie.

Sursă foto: arhivă personală şi portofoliu Koss Photography.

(Iulia Drăghici)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.