ACTUALITATE 8 octombrie 2015

Primăria Sfântu Gheorghe va distribui broșuri cu noile trasee rutiere din oraș

de Mirela Cara Dragu | 977 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a reamintit joi într-o conferință de presă că începând de sâmbăta aceasta vor fi implementate și celelalte modificări în ceea ce privește circulația din oraș. E vorba despre instituirea dublului sens de circulaţie pe străzile Grof Mikó Imre şi Gödri Ferenc.

Edilul a adăugat că cetățenii orașului Sfântu Gheorghe vor primi prin Poștă câte o broșură cu harta străzilor pe care se va schimba sensul de mers. „Am făcut și un mic ziar în două limbi – română și maghiară – care în weekend va ajunge la cetățeni pentru ca toată lumea să aibă harta cu noile sensuri de circulație, dar, așa cum s-a întâmplat săptămâna aceasta, și săptămâna viitoare șoferii vor fi ajutați de către Poliția Locală pentru a se obișnui cu noile sensuri de circulație din zona centrală a orașului”, a spus Antal Árpád.

El a adăugat că majoritatea lucrărilor din oraș sunt în grafic și că deocamdată nu sunt întârzieri. Câteva dintre lucrările menționate sunt cele din Piața Libertății, unde totul decurge conform planului, de pe strada Gábor Áron unde se fac ridicările de capace și urmează marcajul și de pe strada Armata Română, pe care au început lucrările de modernizare a trotuarului. Primarul Antal a mai spus că în oraș se desfășoară mult mai multe lucrări, care au toate șansele să fie finalizate în tip util.

Harta circulatie centru Sfantu Gheorghe octombrie 2015

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
un biclist pieton, 12 octombrie 2015
Multumesc pt. informare! Nu pot sa nu imi retin dezamagirea vizavi de nepasarea si indolenta cu care sunt tratati biciclistii! Am sperat (ilogic, se pare) ca odata cu reorganizarea traficului citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.