SPORT 18 noiembrie 2015

Dinamo București vine la Sfântu Gheorghe la Cupa „1 Decembrie” la handbal

de Sever Ioan Miu | 555 vizualizări

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe organizează, pentru al treilea an, Cupa 1 Decembrie la Handbal. Evenimentul se va desfășura pe 21 și 22 noiembrie, la Sala Sporturilor „Szabó Kati”, și va avea printre invitați mai multe echipe de juniori, printre care și Dinamo București.

Echipele participante, toate de juniori III, sunt Dinamo București, Dinamo Brașov, CSM Sfântu Gheorghe și CSȘ Sibiu. Primul meci va fi pe 21 noiembrie, la ora 11, când gazdele vor întâlni Dinamo Brașov. Dinamo București va juca cu CSȘ Sibiu de la 12:30, iar cu Dinamo Brașov, de la 15:30. În ultimul meci al zilei, la ora 17, gazdele vor întâlni CSȘ Sibiu.

Ziua de 22 noiembrie începe cu meciul dintre Dinamo Brașov și CSȘ Sibiu, la ora 9. Urmează întâlnirea dintre CSM Sfântu Gheorghe și Dinamo București, la 10:30. Festivitatea de premiere este programată în aceeași zi, la ora 12.

„Organizăm la fiecare sfârșit de an un turneu de handbal pentru juniori. Vin echipe cu nume, sper să fie un spectacol de calitate”, a declarat oficialul CSM Ovidiu Chira.

 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.