ACTUALITATE 11 ianuarie 2016

Fundaţia Comunitară Covasna a investit anul trecut peste 250.000 de lei în proiecte comunitare

de Agerpres | 733 vizualizări

Fundaţia Comunitară Covasna a investit anul trecut peste 250.000 de lei pentru susţinerea unor proiecte locale.

Conducerea fundaţiei, care şi-a prezentat luni bilanţul pe 2015, a precizat că anul trecut a adunat 265.000 de lei prin diverse acţiuni de fundraising, din care 251.247 au fost „reinvestiţi în comunitate”. Potrivit acesteia, 65% din fonduri s-au strâns prin folosirea Cardurilor Comunitare în mai multe magazine partenere în acest program.

Din această sumă, s-au alocat fonduri pentru organizarea unor excursii şcolare în judeţ, pentru acordarea unor burse de studii copiilor talentaţi, pentru achiziţionarea şi distribuirea de pomi fructiferi autoh­toni în mediul rural, precum şi pentru realizarea unor terenuri de joacă şi spaţii comunitare.

De asemenea, fundaţia a susţinut organizarea programelor comunitare „Pedalează pentru un scop bun”, „Licitaţie Civilă” şi „Opt ore peste program”.

Anul trecut, peste 27.500 de persoane au participat direct sau indirect la programele fundaţiei, numărul crescând de la un an la altul.

„Fundaţia a fost înfiinţată din iniţiativa unor întreprinzători locali şi reprezentanţi ai unor organizaţii civile şi din fonduri private în scopul de a dezvolta comunitatea locală. Pe baza rezultatelor celor cinci ani de activitate se poate afirma că iniţiativa a fost una de succes, din ce în ce mai multe persoane se implică în acţiunile şi programele comunitare, întărind în acest fel spiritul comunitar, încrederea, loialitatea şi spiritul de a acţiona”, a declarat reprezentanta fundaţiei, Bereczki Kinga.

În anul 2016, Fundaţia Comunitară Covasna îşi propune să continue programele ce au ca scop întărirea comunităţii locale, să organizeze trei campanii de strângere de fonduri şi două investiţii comunitare, respectiv un teren de joacă şi un spaţiu pentru practicarea baschetului la Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.