AUTO 17 ianuarie 2016

Ninsoarea nu a afectat județul Covasna până la această oră

de Mirela Cara Dragu | 1040 vizualizări

Zăpada care pune treptat stăpânire pe întregul teritoriu al țării a ajuns și în județul Covasna unde, până la această oră nu au fost semnalate probleme privind circulația. Pe drumurile principale se circulă normal în condiții de iarnă în acest moment, însă nu putem anticipa cum vor evolua lucrurile în următoarele ore.

Poliţiştii le atrag atenția șoferilor că este totuși preferabil să plece la drum numai dacă este neapărată nevoie și să se asigure că autoturismele le sunt echipate corespunzător. Este totuși indicat ca oamenii să plece la drum doar dacă e neapărată nevoie și obligatoriu să aibă cauciucuri de iarnă și să se asigure că mașina cu care se deplasează se află în stare tehnică perfectă.

Informația a fost confirmată și de purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj, care a precizat că până la această oră nu au fost semnalate incidente deosebite cauzate de ninsoare. „Numai pe drumul spre Vâlcele, pe DN13E, la km 5, a căzut un copac pe o bandă, dar circulația nu a fost blocată pentru că au intervenit rapid cei de la Drumuri Naționale pentru degajarea lui”, ne-a informat purtătorul de cuvânt ISU, care și-a exprimat speranța ca lucrurile să rămână în continuare lipsite de incidente nedorite.

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.