ACTUALITATE 26 ianuarie 2016

Școala din Păpăuți își pierde personalitatea juridică

de Mirela Cara Dragu | 1513 vizualizări

Conform informațiilor transmise de inspectorul școlar general al IȘJ Covasna, Kiss Imre, în cadrul unei conferințe de presă organizate marți, vor apărea schimbări în privința unităților școlare cu personalitate juridică din județ. „Anul școlar trecut am avut în total 80 de unități cu personalitate juridică, la fel și în acest an școlar, iar la anul vom avea cu una mai puțin”, a precizat Kiss Imre.

Schimbarea apare în comuna Zagon unde, deși există o singură unitate administrativ teritorială, actualmente funcționează două unități de învățământ cu personalitate juridică. „Era la Zagon Școala Gimnazială Mikes Kelemen, iar satul Păpăuți, care aparține de Zagon, avea școală cu personalitate juridică. Pentru ca o unitate să rămână personalitate juridică este necesar ca numărul elevilor să fie peste 300.

Numărul este cu puțin peste 100 la această instituție de învățământ și atunci, am discutat și cu domnul primar și la Consiliul Județean, și de la minister, bineînțeles, am primit semnale în acest sens, că această instituție ar trebui să fie structură la Școala Gimnazială din Zagon pentru că nu îndeplineşte condițiile legale de a fi în continuare unitate cu personalitate juridică”, a explicat Kiss Imre, care a subliniat că toate clasele din cadrul școlii de la Păpăuți rămân așa cum erau structurate și până acum, chiar dacă numărul de elevi este destul de mic.

În ceea ce privește posturile din această școală, singura modificare va fi la contabilitate. „Se va pierde jumătate de post de contabil, pentru că se va contabiliza la școala centrală, care are personalitate juridică. În rest tot personalul rămâne să deservească școala care nu pierde decât personalitatea juridică”, a spus Kiss Imre.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.