ACTUALITATE 28 ianuarie 2016

Peste 20 de milioane de euro investiți în reabilitarea orașului Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1267 vizualizări

Între anii 2008 și 2015, în orașul turistic Covasna s-au realizat lucrări de peste 20 de milioane de euro, potrivit primarului Thiesz János. În prezent, circa 92% dintre proiecte sunt finalizate, urmând ca recepția finală să aibă loc în luna aprilie a acestui an.

„În oraşul Covasna, din 2008 s-au făcut schimbări foarte importante. A venit o echipă tânără cu nişte idei extraordinare. În frunte cu fostul primar, regretatul Lörincz Zsigmond, am pornit de la ideea că oraşul Covasna, fiind o staţiune balenoclimaterică de interes naţional, trebuie să arate altfel”, ne-a declarat primarul oraşului Covasna, Thiesz János.

Printre cele mai importante lucrări care s-au realizat în oraş, primarul ne-a enumerat: finalizarea lucrărilor la staţia de epurare din oraş, reabilitarea „de la a la z” a tronsonului „Ştefan cel Mare”, de la intrarea în oraşul Covasna până la intersecţia cu Târgul Secuiesc – cu apă curentă, canalizare, infra şi suprastructură, trotuare, borduri, spaţii verzi, iluminatul public – realizat din bugetul local, dar şi reabilitarea a 16 străzi.

„Din strategia stabilită pentru 2008-2015 s-au reuşit foarte multe lucruri. Vorbesc aici şi de proiecte mai mari, dar şi de proiecte mai mici. A fost o perioadă foarte grea. Având în vedere că oraşul este foarte mic, nu dispunem de multe posibilităţi de redirecţionare a traficului şi asta ne-a dat dureri de cap. În acelaşi timp cu lucrările noastre, se derulau şi lucrările Operatorului Regional GospCom, fapt care a îngreunat traficul şi mai mult”, a spus Thiesz János.

Thiesz Janos primar Covasna ianuarie 2016

Primarul a mai adăugat: „Pentru cele 16 străzi, termenul de finalizare a lucrărilor ar fi fost la sfârşitul lunii octombrie 2015, dar au apărut foarte multe elemente imprevizibile. Totuşi, pot să spun că toată lumea a pus umărul la treabă la aceste proiecte, aşa cum este normal. Ne-a mai rămas foarte puţin, circa 8%, 92% din lucrări fiind finalizate”.

„Toate aceste lucrări sunt realizate şi cu scopul de a atrage investitori. Ne dorim să reuşim să dezvoltăm turismul şi domeniul de prestări servicii în domeniul turismului pentru că ne dorim să îi determinăm pe tineri să rămână acasă, să nu fie nevoiţi să plece, să îşi găsească locuri de muncă”, a precizat primarul covăsnean.

Investiţii de 20 de milioane de euro prin absorbţia de fonduri europene

„Dacă luăm toate lucrările pe care le-am făcut din 2008 şi până acum, ne apropiem de suma de 20 de milioane de euro. Este foarte mult. Din taxe şi impozite strângem cam 2 milioane de euro pe an, ceea ce înseamnă că prin intermediul proiectelor europene, noi am putut să facem investiţii de 10 ori mai mari. Dacă nu ar fi fost aceste fonduri, am fi putut face aceste lucrări în 10 ani, fără să putem să mai facem şi altceva pe lângă”, a spus primarul Thiesz János.

Reţeta succesului privind rata de absorbţie a fondurilor europene este, potrivit primarului covăsnean, următoarea: „Am ştiut ceea ce am dorit să facem. Asta a fost foarte important. Am mers doar pe proiectele unde simţeam că chiar avem şanse mari de câştig. De asemenea trebuie să ai nişte proiecte făcute ca lumea, ca să mergi la sigur. Sigur că şi implementarea joacă un rol important, care este chiar mai grea decât procesul de obţinere a fondurilor. Este deosebit de important să ai o echipă de implementare foarte serioasă”.

Întrebat ce sentimente îl încearcă acum, după ce se apropie de final cu un proiect important al oraşului Covasna, Thiesz János a concluzionat: „Să ştiţi că este un sentiment plăcut, mai ales acesta că putem să le spunem oamenilor că nu am minţit”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Geza, 29 ianuarie 2016
Strada Andrei Saguna arata ca dupa razboi de prin anul 2000 incoace, autoritatile stiu sa spuna doar ca asteapta investitori sa vina sa ne dea totul pe tava... nu exista nici cel mai mic interes ca citeste integral
Ion, 29 ianuarie 2016
s-a facut totul pana la intrare in Voinesti! De acolo doar si-au batut joc, mergi cu masina ca pe camp, nu avem trotuare, lumea circuland pe strada, locuri unde au spart si nu au refacut, etc....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.