Covasna Media Group|Miercuri, 25 Mai, 2016

EDITORIAL. Suflet românesc la Târgu Secuiesc 

primaria targu secuiesc

E pur şi simplu tonifiant să citeşti că la Târgu Secuiesc partidele româneşti au reuşit să treacă peste interese şi orgolii şi să se adune într-o Alianţă Electorală. Scopul declarat pare imposibil de realizat la alegerile locale din iunie: un consilier în Consiliul municipal şi, oarecum în glumă, funcţia de primar al oraşului. „Dacă s-a putut un preşedinte al României neamţ, dacă în America s-a putut un preşedinte de culoare, de ce nu s-ar putea şi la Tg. Secuiesc un primar român?!” – zice, cu umor, posibilul candidat la această funcţie, dl. Constantin Pătru.

N-o să se poată, d-le Pătru, dar dacă vă gândiţi bine nici n-aveţi ce face cu funcţia de primar, v-ar mânca udemeriştii şi secuii din Consiliu şi din Târg pe pâine… Ce mi se pare foarte important e că românii, puţini şi speriaţi de presiuni şi petarde cu iz terorist, au reuşit să se unească, să se pună de acord asupra unor modalităţi de acţiune în plan politic într-un mediu pe care comentatorii l-ar numi mai degrabă ostil. Un consilier, poate doi? Nemaipomenit, din aceeaşi perspectivă a Unirii care face Puterea. Altfel, practic vorbind, un consilier sau doi de etnie română nu pot impune nimic într-un Consiliu dominat copios de UDMR şi alte partide maghiare. Uitaţi-vă ce se întâmplă la Sf. Gheorghe, unde avem, dacă nu mă-nşel, patru consilieri municipali etnici români. Ei se pierd în „gălăgia” politico-etnică susţinută de consilierii maghiari. Sigur, liderii locali ai UDMR şi ai celorlalte partide maghiare sunt suficient de deştepţi ca să lase impresia că românii sunt „parte a jocului”, de fapt doar interesele partidului majoritar contează.

Schimbă ceva esenţial în viaţa românilor din Tg. Secuiesc această Alianţă Electorală Românească? Şi nu, şi da. Nu, dintr-o mie de motive, unul fiind acela că e doar o alianţă electorală. N-ar reuşi, probabil, nici dacă Asociaţia Suflet Românesc, atât de frumos botezată, ar realiza unirea permanentă la Tg. Secuiesc a tuturor filialelor partidelor româneşti din ţară. Sunt în joc prea puţine voturi pentru ca marile forţe electorale să fie interesate de ce se-ntâmplă cu românii din Tg. Secuiesc sau Sf. Gheorghe. Vom fi în atenţia ţării doar dacă se mai pun aiurea nişte steaguri negre pe instituţii, ori se mai pregătesc nişte „glume” care să-i alunge pe români. În rest, viaţa noastră aici este aşa cum ne-o facem şi-aşa cum ne-o suportăm. Stăm şi noi cu ochii pe Bucureşti, şi pentru noi lumina tot de-acolo vine, dar speranţele sunt puţine. Bucureştiul nu pare să înţeleagă, încă, ce înseamnă să fii minoritar român în Secuime.

Revenind la AER Tg. Secuiesc, trebuie să mărturisesc un lucru: nu mi-au plăcut niciodată alianţele electorale, diferenţele nu se şterg, rămân interese şi ideologii care se bat cap în cap şi nu rezistă în timp. Dar o alianţă a partidelor româneşti în Covasna şi Harghita ar însemna mult mai mult decât o vânătoare de voturi. Ar fi un semnal puternic că putem fi uniţi măcar la nişte alegeri, dacă altfel nu reuşim. Să nu credeţi că-i puţin lucru, solidaritatea comunităţii româneşti minoritare este singura soluţie pentru a rezista, pentru a nu ceda presiunilor, pentru a nu deveni o masă amorfă la discreţia cântecelor de sirenă ale majorităţii locale. Solidaritatea despre care vorbesc va impune, sunt convins, lideri capabili să comunice eficient şi util cu această majoritate foarte bine organizată.

Ştiu, s-a mai vorbit şi s-a mai scris despre nevoia de unitate românească în Secuime. Nu s-a realizat niciodată pentru că interesele politicienilor au fost mereu pe primul plan, iar interesul comunităţii româneşti a fost ignorat sau interpretat în registru partinic. De ce-ar fi acum altfel?! Habar n-am, eu continui să sper că românii care activează în politică, inclusiv cei din Covasna, vor găsi acel instinct de conservare etnică pe care l-au cam pierdut. Poate se gândesc la nevoia de unitate şi liderii locali ai marilor partide româneşti. Poate renunţă la orgolii, certuri şi dezbinare şi reuşesc să vadă interesul comun. Nu strică să se uite puţin peste gardul vecinilor, ar avea ce să-nveţe de la politicienii maghiari – împărţiţi şi ei în partide, mari adversari în anumite ocazii, dar întotdeauna împreună când e vorba de interesul etnic. Îmi dau seama cât de greu e pentru politicienii noştri, care nu se înţeleg nici măcar în interiorul aceluiaşi partid, dară-mi-te atunci când e vorba de ideologii, doctrine şi interese partinice diferite.

Şi totuşi, românii din Covasna au nevoie de unitate mai mult decât oricând. Alianţa Electorală Românească din Tg. Secuiesc este un început care merită atenţia noastră, dar mai ales merită să fie înţeleasă în esenţa ei de către liderii partidelor politice româneşti. Vom vedea, la alegerile locale şi parlamentare din acest an, ce şi cât a înţeles fiecare din acest demers electoral, care mie mi se pare extrem de relevant nu doar în plan politic.

Comentarii Facebook

Comentarii.

2 Răspunsuri la EDITORIAL. Suflet românesc la Târgu Secuiesc

  1. lili

    Cu sau fara aliante, cu 1 tur sau cu 2 tururi nu are nici o importanta cat timp ceea ce vedem pe listele partidelor arata aceeasi fauna politica neschimbata la naravuri de 25 de ani!
    Ce-au facut alde Grama si Obrejja, de exemplu, in Parlamentul Romaniei pentru romanii din jud Covasna care i-au trimis in Parlament?!
    Nimic!!
    Au facut averi uriase, ei si acolitii lor, ca toti politicienii romani!
    Rusine!

     
  2. popescu san

    Deagilor, asa cum a scris si cel de mai sus, unul nu nume romanesc in Consiliu nu e nici o chestie. Guruianu, Grama, o apa si un pamant… La fel ca ei si altii. Nu ne trebuie nume romanesc ci inimia romaneasca.

     

Adaugă Comentariu

-->