ACTUALITATE 18 aprilie 2016

Fostul sediul al BNR din Sfântu Gheorghe ar putea fi transformat într-un centru de inovare şi start-up

de Agerpres | 769 vizualizări

Fostul sediul al Băncii Naţionale a României (BNR) din Sfântu Gheorghe, care a fost transferat în urmă cu aproape doi ani din proprietatea statului în cea a municipiului Sfântu Gheorghe, ar putea găzdui un centru de inovare şi start-up.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, Edler Andras, a declarat luni, pentru AGERPRES, că acest proiect, denumit DesignBank, a fost conceput împreună cu asociaţia IT Plus din Sfântu Gheorghe, care coordonează şi clusterul IT din judeţ, cu scopul de a sprijini dezvoltarea acestui domeniu în regiune, de a atrage noi investitori şi de a crea locuri de muncă mai bine plătite. Edler a menţionat că se află în „discuţii avansate“ cu Primăria Sfântu Gheorghe pentru a sprijini materializarea acestui proiect.

„Vrem să transformăm fostul sediu al BNR într-un centru de inovare şi start-up (...) Asta e o discuţie mai veche, de când am ajuns preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie am început nişte demersuri ca să echilibrăm puţin industria uşoară, textilă şi pe cea de automotive, care domină în judeţ, unde, într-adevăr, sunt multe locuri de muncă, dar salariile sunt mici (...) Am găsit ca oportunitate IT-ul şi vrem să întărim domeniul IT în judeţul Covasna şi în regiune, astfel încât să putem atrage investitori care pot oferi nişte salarii mai competitive. În IT salariile încep de la 1000 de euro şi nu se compară cu cele din industria textilă“, a declarat Edler Andras.

El a mai spus că unul dintre obiectivele sale este ca în acest centru să se nască idei de proiecte care să devină „poveşti de succes“ pe plan naţional şi internaţional, atât în domeniul IT, cât şi al design-ului în general.

Fostul sediu al BNR din Sfântu Gheorghe a constituit ani la rând subiectul mai multor procese, dreptul asupra clădirii fiind revendicat deopotrivă de Consiliul Judeţean Covasna şi de Biserica Ortodoxă Română. Cele două instituţii s-au judecat pentru a dobândi dreptul de proprietate, respectiv de folosinţă asupra clădirii, care a fost „pasată“ prin diferite hotărâri de Guvern de la o parte la alta. În cele din urmă, în anul 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză BOR, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, dar reprezentanţii autorităţilor locale au încercat pe diferite căi să tergiverseze punerea ei în aplicare, drept urmare clădirea a rămas mai mult timp nefolosită.

La sfârşitul anului 2013, imobilul a fost trecut printr-o hotărâre de Guvern din domeniul public al statului şi din administrarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei în cel al municipiului Sfântu Gheorghe şi în administrarea Consiliului local. În schimbul fostei clădiri BNR, BOR a primit etajul întâi din blocul ADAS, situat în vecinătatea Catedralei Ortodoxe din municipiu.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.