ACTUALITATE 18 aprilie 2016

Vremea va deveni instabilă şi se va răci în toată ţara. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

de Covasna Media | 700 vizualizări

MARŢI. Vremea va deveni instabilă şi se va răci în toată ţara, astfel încât valorile termice diurne se vor apropia de mediile multianuale ale acestei date. Temperaturile maxime se vor situa între 13...14 grade în Moldova şi estul Transilvaniei şi 24...25 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade. Vor fi înnorări temporar accentuate şi ploi pe arii extinse, mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, la început în Banat, Oltenia, Transilvania şi Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de sud-est a ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales în sud, sud-est şi zona de munte, 30...40 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.

Spre sfârşitul intervalului, în zona înaltă de munte, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va prezenta intensificări la munte, iar temporar şi în restul teritoriului.

MIERCURI. Vremea va continua să se răcească în regiunile vestice, sudice şi centrale, unde va deveni răcoroasă pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între -2 grade în depresiuni, unde se va produce brumă şi 10 grade pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în jumătatea de est a ţării şi în zona montană, unde, mai ales în cursul zilei şi la începutul nopţii, local va ploua, iar izolat, în Muntenia, cantităţile de apă vor mai depăşi 15 l/mp.

La munte vor fi precipitaţii mixte. În restul teritoriului ploile, slabe cantitativ, se vor semnala doar izolat. Pe parcursul zilei vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, iar pe creste va sufla tare, apoi va slăbi în intensitate.

Teme articol: vremea meteo prognoza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.