ACTUALITATE 20 aprilie 2016

EDITORIAL. Cu, sau fără Marian Munteanu?

de Dumitru Manolăchescu | 914 vizualizări

De fapt, întrebarea e mult mai cuprinzătoare, e de-a dreptul alarmantă pentru că mulţi se întreabă: cu, sau fără PNL?! Se prezintă scenarii ameţitoare, catastrofice: Iohannis va fi suspendat, PNL se va dezintegra precum PNŢCD, iar România va fi o ţară pesedizată. Nu cred în scenariile astea, am mai trăit scurte vremuri de dominaţie FSN-PDSR şi alte combinaţii de stânga, dar societatea românească a ştiut să revină pe linia de plutire, care înseamnă un echilibru al Puterii.

Dar întrebarea din titlu şi de după rămâne: ce ne facem cu Marian Munteanu, candidatul PNL (până la ora la care scriu) pentru Primăria Bucureştilor? Nu mă număr printre fanii fostului lider al studenţilor, pentru că în 1990 nu am fost un fan al Pieţei Universităţii. Am avut nevoie de câţiva ani ca să-mi pot depăşi propriile limite în materie politică. Dar asta nu mă împiedică să cred că varianta Munteanu la Bucureşti putea fi o alegere OK din partea PNL.

N-a fost aşa din foarte multe motive. În primul rând, pentru că PNL s-a dovedit a fi, o dată în plus, un partid în degringoladă – şi asta mi se pare adevărata problemă, nu candidatura lui Marian Munteanu. În momentul în care liderii PNL au ieşit să anunţe, cu încredere şi emfază, această candidatură, Marian Munteanu ar fi trebuit să fie verificat şi superverificat pe toate părţile: trecut, rude, prezent şi opţiuni pentru viitor. N-ai voie să trimiţi în cea mai importantă bătălie a alegerilor locale o persoană pe care nici membrii PNL nu şi-o doresc, ca să nu mai vorbesc de presa mereu cârtitoare. Simpla trimitere la legăturile lui Marian Munteanu cu societatea civilă nu este suficientă pentru un partid care, se presupune, ar avea de unde să aleagă... Iată că legăturile astea ori nu există, ori nu se arată. Liderul din 1990 al Pieţei Universităţii pare să fie uitat-repudiat-controversat-gata condamnat. Iar PNL, marele şi noul PNL, nu are un înlocuitor credibil, pregătit să intre în luptă după trei eşecuri rapide: Buşoi, Orban, Munteanu. Vasile Blaga la Primăria Capitalei e o glumă, nu cred să fie liberalii chiar atât de orbi!

Grav este, însă, ce ne aşteaptă dacă electoratul se supără şi pe liberali. Hai să vedem ce ne mai rămâne: *PMP-ul fostului preşedinte Traian Băsescu intră în vrie (ca să folosesc un termen marinăresc) dacă liderul lui va fi arestat sau pus sub control judiciar – în acest moment Băsescu este urmărit penal pentru spălare de bani într-o afacere cu terenuri derulată împreună cu omul de afaceri Costel Căşuneanu. Fără Traian Băsescu, PMP nu există. Cu Traian Băsescu urmărit penal, PMP pierde mult din viteză. Deci, nasol pe toată linia Mişcării Populare. *Despre ALDE şi UNPR mi-e greu să vorbesc, astea sunt partiduleţe de agăţat la butoniera PSD, n-au cum să însemne ceva în alegerile locale sau în parlamentarele din toamnă. *UDMR?! Să fim serioşi, ştim cu toţii ce înseamnă, ce vrea şi cu ce se ocupă acest partid! El este valabil şi profitabil doar pentru cei care vor să-şi completeze procentele necesare unei guvernări solide. Un fel de UNPR în variantă maghiară. *Ce ne-a mai rămas? Era să uit, Partidul România Unită, o entitate politică de dată relativ recentă, care se străduieşte să ocupe locul lăsat liber după decesul lui Vadim Tudor şi dispariţia Partidului România Mare. Naţionalismul european pare să renască din cenuşa morţilor în atentatele ISIS, dar nu cred să fie suficient şi pentru renaşterea naţionalismului românesc – cu bunele şi relele lui. Oricum, PRU poate fi eventual un proiect de viitor, fără nicio şansă în acest an electoral.

Şi-atunci, mai întreb o dată: ce ne mai rămâne să alegem în iunie, la locale şi în toamnă, la parlamentare?! Există un singur răspuns: candidaţii PSD. Un partid plin de corupţi, mai plin decât altele dar beneficiind de un electorat care nu pare a fi interesat de „amănuntul” ăsta. Ar mai trebui să pun o singură întrebare: cum va arăta România la cheremul unui partid care i-a dat pe marii lideri Iliescu, Năstase, Vanghelie, Severin, Dragnea şi alţi penali sau posibil penali (situaţia primului preşedinte al FSN şi cea a actualului preşedinte al urmaşului FSN nu este încă lămurită)?

Clasa politică românească nu este capabilă să se reformeze, cu asta ne-am lămurit. Ce urmează? Să intervină electoratul, să-şi aleagă românii candidaţii buni, deştepţi, integri, cinstiţi! De acord, ăsta e răspunsul valabil. Dar unde să-i găseşti pe românii ăştia? Adică: 1. Unde să găseşti asemenea candidaţi dispuşi să intre în bătălia politică murdară? Şi 2. Unde să găseşti electoratul capabil să pună ştampila pe asemenea candidaţi? În România nu se-arată nici unii, nici alţii. Abia aici începe să se joace „tragedia românească”.

Cu sau fără Marian Munteanu, PNL rămâne dator românilor şi României. Şi va trebui să-şi plătească datoria asta. Iar eu încă mai sper ca PSD să nu fie singura opţiune a acestui popor în anul electoral care va schimba sau va îngropa definitiv România.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
stelian, 21 aprilie 2016
Fara Marian Munteanu, fara "legionari"! Cu Iliescu, Bombonel, Ponta, Udrea et comp ...Inainte! Sloganul lor? ; "tot romanul sa prospere"! Circul Globus in actiune!
lili, 21 aprilie 2016
Perfect de acord cu Dvs ca nu candidatura lui M Mnuteanu e problema, ci PNLul. PNL este terminat, a demonstrat-o acum cu varf si indesat prin haosul ce-l vedem de vreo 2 luni de cand schimba citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.