ACTUALITATE 10 mai 2016

Poiana narciselor de la Filia atrage numeroşi turişti în luna mai

de Agerpres | 3162 vizualizări

Câmpul cu narcise din localitatea covăsneană Filia, care se întinde pe o suprafaţă de trei hectare, reprezintă un punct de atracţie pentru turiştii care vin aici în luna mai, în excursii organizate, pentru a vedea şi fotografia această poiană cu flori ocrotită de lege.

Demeter Zoltán, reprezentantul Asociaţiei Speo-Turistice şi de Protecţie a Naturii „Lumea Pierdută” din Baraolt, a declarat că perioada de înflorire a narciselor începe, de regulă, în ultima săptămână din luna aprilie şi durează trei-patru săptămâni, aproape până la sfârşitul lunii mai, dar anul acesta, din cauza vremii călduroase, înflorirea a început mai repede cu o săptămână.

Demeter Zoltán a declarat că din anul 2006 Primăria comunei Brăduţ, de care aparţine şi satul Filia, a pus un paznic la poiana narciselor albe pentru a preveni distrugerea acesteia.

„Este un bătrân care păzeşte florile în perioada lor de înflorire. Înainte de 2006 erau culese şi vândute în pieţe, la oraş”, a declarat Demeter Zoltán.

El a mai spus că asociaţia pe care o reprezintă organizează în fiecare primăvară excursii în poiana cu narcise, unde mai cresc şi alte specii de flori ocrotite de lege, cum ar fi bulbucii de munte, cunoscuţi şi sub denumirea de bujori galbeni.

Potrivit acestuia, turiştii care vin în zonă mai pot vizita şi Cheile Vârghişului, una dintre cele mai impresionante rezervaţii naturale din ţară, o zonă extrem de sălbatică, pitorească şi relativ necunoscută. Râul a săpat în stâncile de calcar o trecătoare pe o lungime de aproape patru kilometri, iar aici există 122 de peşteri, unde pot fi văzute 19 specii de lilieci, din cele 33 câte trăiesc în ţara noastră.

Comuna Brăduţ este situată în nord-vestul judeţului Covasna, la hotarul cu judeţul Harghita, la o distanţă de 6 kilometri de oraşul Baraolt şi 50 km de municipiul Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.