ACTUALITATE 22 mai 2016

Suspecţii în cazul atentatului dejucat de 1 Decembrie la Târgu Secuiesc, trimişi în judecată

de Sever Ioan Miu | 1458 vizualizări

Beke István şi Szőcs Zoltan acuzaţi de atentat contra unei colectivităţi

Procurorii DIICOT au finalizat dosarul în care Beke István Attila, liderul celulei Târgu Secuiesc al Mișcării de Tineret 64 de Comitate (HVIM) Transilvania, respectiv Szőcs Zoltán, șeful HVIM Transilvania, sunt acuzaţi de atentat contra unei colectivităţi, de nerespectarea regimului materiilor explozive, respectiv de instigare la această faptă. Procurorii i-au trimis în judecată pe cei doi. Rechizitoriul arată că dispozitivele despre care au discutat membrii HVIM, numite conspirativ “pizza”, puteau ucide oameni în timpul defilării de 1 Decembrie de la Târgu Secuiesc. Discuțiile arată că tentativa de atentat de la Târgu Secuiesc ar fi putut convinge cercuri, inclusiv din Rusia, să acorde susținere pentru noi astfel de acțiuni. De asemenea, Szőcs Zoltán a propus un atentat la o conductă de gaze, de Crăciun.

Discuții despre dispozitive explozive

Înregistrările de la ședința Frontului HVIM Transilvania din 10 octombrie 2015 prezintă posibile scenarii cu privire la dispozitivele explozive improvizate (DEI) care urmau să fie realizate de Beke Istvan Attila, specialist în electronică. Dispozitivele trebuiau detonate de 1 Decembrie la Târgu Secuiesc. Rechizitoriul arată nivelul foarte detaliat al discuțiilor despre DEI. A fost vorba, de exemplu: „20 bucăți” materii explozive, clasa articole pirotehnice din categoria a 3-a și a 2-a de risc, „înfășurate bine în bandă adezivă... tocmai când defilează.... trebuie făcut în așa fel încât să se aprindă simultan (...) se poate să fie legate între ele cu fitil”.

Temporizorul de 12 V

În ceea ce privește detonarea DEI, un plan implica activarea lor de la distanță, prin internet mobil, din Sfântu Gheorghe,  de către Beke. O altă variantă presupunea detonarea din Târgu Secuiesc: „Zoli (inculpatul Szőcs Zoltán n.n.) știi cum putem rezolva cel mai simplu(?!)...nu trebuie să ieși, stai în spatele perdelei la geamul Casei Colecțiilor, apeși și gata.”

Conform materialului probator, „alături de inculpații Szőcs Zoltán și Beke István Attila, în discuțiile din data de 10.10.2015, având ca obiect dezbaterea scenariilor privitoare la modalitățile de confecționare, amplasare și conspirare a operațiunii planificate a avea loc în data de 1 Decembrie 2015, s-au implicat activ, prin emiterea de sugestii și exprimarea de păreri, fratele inculpatului Szocs Zoltan și martorii xxx și xxxxs, membrii activi ai celulei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania”.

S-a filmat confecționând dispozitive

Abilitățile lui Beke Istvan Attila în a confecționa DEI a căror inițiere se realizează electronic au fost confirmate în urma perchezițiilor efectuate asupra sistemelor informatice ridicate din posesia sus-numitului, pe 30 noiembrie 2015. Cu această ocazie, „pe lângă tehnologia necesară confecționării unor astfel de dispozitive au fost identificate fotografii și filmări video înfățișându-l pe inculpat în timpul realizării lor”.

Tot în urma „perchezițiilor domiciliare din data de 30.11.2015 la domiciliul/reședințele lui Beke István Attila au fost identificate și ridicate, printre altele 195 bucăți materii explozive, clasa articole pirotehnice, categoria a 3-a de risc, seturi de articole pirotehnice, categoria a 2-a de risc, „o ladă cu cuie a cărei prezență într-un birou de firmă specializată în comercializarea de produse electronice a apărut ca nefirească, un număr de 5 terminale mobile din care două model „Nokia” fără cartele SIM incorporate”

Testele confirmă: dispozitivele puteau ucide

Testare dispozitive

Testele efectuate în timpul anchetei arată că DEI realizate conform scenariilor discutate de membrii HVIM au funcționat și puteau ucide oameni, generând: „fragmente şi schije primare și secundare care puteau produce o gamă largă de vătămări corporale persoanelor, mergând până la letalitate și distrugeri materiale bunurilor aflate la diferite distanțe, raza de acțiune precum și gravitatea distrugerilor/rănirilor crescând odată cu numărul testului”.

„Potrivit rezultatelor furnizate de experimentul judiciar și Raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză, media timpului necesar confecționării unui DEI, din cele utilizate în cadrul experimentului, a fost de cca. 40 de minute, ceea ce sugerează faptul că dispozitivul exploziv improvizat avut în vedere de inculpatul Beke Istvan Attila pentru a fi detonat în public în data de 1 Decembrie 2015 era unul mult mai elaborat”.

Perchezitie Beke Istvan Attila

Un martor despre consecințele acțiunii

Martorul xxxxxx, în calitate de participant la ședința Frontului HVIM Transilvania din 10 octombrie 2015, a recunoscut înțelegerea dintre cei prezenți și posibilitatea ca atentatul să producă victime: „Este posibil ca un astfel de dispozitiv exploziv să fi putut produce victime omenești ori pagube materiale dacă ar fi fost detonat în public.” Același martor a povestit cum participanții la consfătuire au decis ca, în caz de audiere, să spună că discuțiile să fie puse pe seama unei „glume și să se spună că bomba despre care s-a vorbit ar fi fost de fapt o bombă pentru Airsoft”.

Căutau finanțare din Rusia

Acțiunea de pe 1 Decembrie era gândită ca o demonstrație a capacității HVIM de a organiza astfel de acțiuni, ceea ce ar fi servit în solicitarea de finanțare:

„Szőcs Zoltán: Dar cât e de sigur că ne-ar susţine?

xxxxxxxxxx: Ruşii? Foarte sigur. Doar că aşteptă să existe o organizaţie puternică care să şi arate ceva”.

O acțiune teroristă, propusă pentru Crăciun

Înregistrările reproduse în rechizitoriu arată că liderul HVIM Transilvania a avut și ideea unui atentat de Crăciun, prin aruncarea în aer a unei conducte de gaze.

„xxxxxxxxxxxxxxxx: (...) prin Ucraina trece conducta dublă de gaze, conducta de tranzit… (...)

xxxxxxxxxx: Pe la noi trec două conducte….

xxxxxxxxxxxx: Sunt sub pământ(...).

xxxxxxxxxx: Trece pe lângă Târgu (Secuiesc -n.red). Se vede şi în Sânzieni, la Pasul Oituzului, în multe locuri.

Szőcs Zoltán: Ar trebui să o aruncăm în aer tocmai în ziua de Crăciun.

xxxxxxxxxx: Eu nu vreau să încurajez pe nimeni la aşa ceva”, se mai arată în rechizitoriu.

Contactat telefonic, avocatul lui Beke István Attila, Dragoș Cristian Lică, ne-a spus că nu dorește să facă nicio declarație.

HVIM, o organizație extremistă și revizionistă

Mișcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM) a fost fondată în aprilie 2001 de Toroczkai Laszlo în orașul Szeged din Ungaria. Obiectivul declarat al HVIM îl reprezintă refacerea „Ungariei Mari”  - „restabilirea Imperiului Sfânt Apostolic”- prin alipirea teritoriilor pierdute de țara vecină după încheierea Primului Război Mondial, inclusiv a Ardealului. În realizarea acestui deziderat, celelalte naționalități din Bazinul Carpatic, altele decât cea maghiară, trebuie determinate prin „lovituri țintite” îndreptate împotriva „forțelor lor șovine” să accepte statutul de „supuși ai Coroanei”.

Pe teritoriul României activează HVIM Transilvania, entitate fără personalitate juridică, care prin structura ideologică și modelul de acțiune respectă tiparul mișcării ungare. HVIM Transilvania folosește ca paravan asociația Szent Laszlo Serege (Armata Regelui Ladislau), care ajută printre altele, și cu finanțarea HVIM Transilvania.  Din 2014, inculpatul Szőcs Zoltán este președintele HVIM Transilvania. Membri HVIM plănuiau să detoneze o serie de dispozitive de 1 Decembrie 2015, la Târgu Secuiesc, în timpul manifestației cu ocazia zilei naționale, la care au participat circa 800 de etnici români, potrivit rechzitoriului.

În solicitarea redactată, procurorii cer şi „constatarea și declararea organizației „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate - HVIM” fără personalitate juridică pe teritoriul României”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
stelian, 23 mai 2016
Domnule Manolachescu, pana aici e bine...! Dar nu cumva se ascunde un posibil amestec a SRI in crimele din sanatate, prin complicitati cu cei de la Hexi Pharma, nu cumva SRI ascunde, de asemenea, citeste integral
Un maghiar, 23 mai 2016
Nişte descreieraţi. Cu aşa ceva nu se glumeşte.
lili, 23 mai 2016
UDMR ce zice?! Daca tot contesta, sa le asigure avocati de "incredere" din UDMRul plin de avocati si sa-i apere in instanta cei din UDMRul reprezentativ!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.