ACTUALITATE 9 mai 2016

Peste 10.000 de kilometri pe bicicletă, prin Europa

de Sever Ioan Miu | 1030 vizualizări

De vorbă cu ciclistul Bagoly Levente

Bagoly Levente e un tânăr din Sfântu Gheorghe, student în ultimul an la București, la facultatea de Design industrial a Universității Ion Mincu. Pe lângă studii, Levente se ocupă, alături de mai mulți prieteni, de o asociație de curierat pe bicicletă în Capitală și, din când în când, pedalează  prin țară, pe distanțe cât mai lungi. Din 2013 a făcut în fiecare vară câte un drum de mii de kilometri până în Spania, Turcia și Norvegia. Drumurile l-au ajutat să își cunoască și să-și depășească limitele, iar în prezent spune că bicicleta a devenit o prelungire a corpului său.

Cross country și dirt biking

Prima bicicletă, o „biclă de camping“, a primit-o la 5 ani, la Sfântu Gheorghe. Apoi a avut un Pegas galben cu care se plimba în jurul blocului. A început să iasă din oraș după ce a primit un mountain bike, pe la 11 ani. Apoi a participat la concursurile cross country, competiții care au loc pe munte, prin pădure, pe un traseu accidentat. „Am participat la maratonul de la Miercurea Ciuc și de la Mediaș pe la 14-15 ani“. În anii următori  a neglijat aceste concursuri, și-a demontat „cam tot“ de pe mountain bike și s-a apucat de dirt jumping. Acest sport presupune săritura cu bicicleta de pe  movilițe de pâmânt, „jump“-uri, pe care le-a ridicat împreună cu niște prieteni în pădurile dinspre Șugaș.

Primul drum lung, București-Sfânta Ana

Mergând la facultate la București, la 18 ani, și-a luat pe mașină bicicleta de dirt jump, un mountain bike fără frână și cu o singură viteză. După primul an de facultate, a fost invitat la Lacul Sfânta Ana, la cheful colegilor mai mici din liceul pe care-l absolvise, Szekely Miko. Și-a propus să meargă cu bicicleta de dirt jump și a fost primul drum de peste 200 de km. „A fost oribil de greu și, sincer, nu aș mai face încă o dată acest drum cu aceeași bicicletă“. Alte biciclete importate pentru el au fost cursierele. Cu una dintre ele a participat, timp de un an, la triatlonuri prin țară. Tot pe cursieră a depășit limita de 240 de kilometri a distanțelor parcurse până atunci, mergând din București la Vama Veche.

Pe Transfăgărășan cu o bicicletă „fixă“

În 2010 a avut o primă experiență pe o bicicletă  „Fixed Gear“, sau „fixă“. A mers câțiva metri și nu a fost mulțumit. Mai târziu a devenit tot mai interesat. Așa că, la jumătate de an de prima întâlnire cu o „fixă“, și-a construit una, din piese second hand. După cum a explicat pentru Agerpres, la o bicicletă „Fixed Gear“, pinionul este fix și nu se poate învârti independent de butuc. O astfel de bicicletă  are o singură viteză, iar asta înseamnă că trebuie să pedalezi continuu, altfel se oprește. În ciuda dificultății de a pedala pe ea, primul drum la care a scos-o în afara Bucureștiului a fost pe Transfăgărășan. „Lumea credea că e o nebunie, nu e foarte eficientă pe drum lung și pe dealuri o astfel de bicicletă. Dar, fiindcă am făcut de foarte multe ori drumuri lungi cu o cursieră, acesta era pasul următor de antrenament, ca să îmi forțez corpul  și să îmi aflu limitele“, îmi spune Levente.

Primul drum prin Europa, de 8.000 de kilometri

În 2013, anul în care făcut de vreo 5 ori drumul București-Vama Veche, a participat la un concurs pe facebook pentru a câștiga o bicicletă. A fost susținut de mii de oameni, la fel ca principalul său competitor, diferența făcând-o doar 20 de like-uri. „În focul concursului, am scris pe facebook ‘dacă mă ajutați să câștig bicicleta asta, o să o duc într-o excursie în Europa’. Dar fără să mă gândesc la nimic concret“, spune el, râzând. După concurs și-a amintit de promisiune și a început să se antreneze. De exemplu, în aprilie 2013 a făcut drumul Cluj-București în 21 de ore. Apoi, după ce a terminat anul universitar, a luat niște jante găsite în pod, a împrumutat un cort și un sac de dormit și a pornit-o singur spre Barcelona. „Zic și acum că eram total nepregătit față de ce echipament aveam, cu ce bicicletă mergeam. Era mai mult un drum pentru a învăța totul despre cicloturism“.

bagoly levente3

A ajuns în 13 zile în Barcelona, după 2.600 de kilometri de pedalat. Avea bani de avion pentru întoarcere, dar, pentru că i-a plăcut drumul de la dus, s-a întors tot pe bicicletă, zăbovind prin diferitele locuri din Europa unde stăteau prietenii săi. Așa a terminat o excursie în care a pedalat în total 8000 de kilometri, vizitând metropole ca Paris, Bruxelles, Amsterdam sau Copenhaga.

La muntele Ararat

În 2014, a hotărât să meargă spre Est, așa că a luat-o spre Turcia. A pornit cu un prieten, de care s-a despărțit la Istanbul, după care a rămas singur. A ajuns până la miticul munte al Arcei lui Noe, Ararat. Din Turcia a mers în Georgia iar de acolo a luat vaporul până în Ucraina, țară din care s-a întors pe bicicletă. „A fost un drum mai scurt, de 4.500 de kilometri pedalați într-o lună jumătate“, spune Bagoly. Dacă în Occident a simțit răceala străinilor față de el, în Turcia s-a simțit stânjenit de ospitalitatea turcilor. „Am văzut cât de deranjant de deschiși sunt turcii. Oriunde m-am oprit, s-au strâns oamenii în jurul meu, au început să urle de bucurie că a venit cineva la ei. Sunt niște oameni izolați și-i înțeleg, dar pe mine asta nu m-a ajutat la relaxare. Nu pot spune că sunt antisocial, dar n-am putut să ‘savurez’ atât de mult țara lor“.

Lumina Nordului

În acest context, drumul care i-a plăcut cel mai mult a fost cel care l-a purtat, în 2015, la Capul Nord, în Norvegia. „Acolo nu prea mai sunt oameni“, spune Levente, după care izbucnim amândoi în râs. „Și acolo e lume mai închisă față de străini, dar mergeam zile întregi fără să am conversații cu oamenii. Am putut să fiu mult mai atent la natura care mă înconjura și am văzut lucruri mult mai faine. Fiordurile, lumina nordului, toate astea sunt fascinante“. Cu ocazia drumului până în Norvegia și înapoi a făcut 5.000 de kilometri pedalați într-o lună de zile, pe o bicicletă Fixed Gear. Restul de 5.000 de kilometri i-a parcurs în tren, avion și pe vapor.

bagoly levente1

Tot o țară din Nord, Islanda, e obiectivul lui Levente pe anul viitor. Un vis mai îndepărtat, „un gând boem“, este să înconjoare lumea pe bicicletă.

O bicicletă pentru vârsta a treia

Când nu străbate România sau Europa, Bagoly Levente e tot pe bicicletă, zilnic. Spune că i-a devenit ca o „prelungire“ a corpului. Ciclismul, mai exact, curieratul pe bicicletă, e o sursă de venit pentru el. În 2011 a înființat, alături de o personalitate a lumii cicliste din București, Ariel Constantinof, și de alți prieteni, asociația de curierat Tribul și timp de un an a fost curier. A trebuit să abandoneze curieratul în favoarea facultății, dar a continuat să se implice în asociație, iar recent a redevenit curier. „Din nefericire a avut accident unul dintre colegi, așa că luna asta livrez în fiecare zi“. La facultate a făcut diferite proiecte de design industrial, iar la Premiile Pro Wood, din cadrul Design Week 2015 Sfântu Gheorghe a ieșit pe locul II, cu un scaun agățat. Totuși, de câte ori poate, proiectează piese pentru biciclete, iar anul acesta își pregătește lucrarea de licență, o bicicletă pentru vârsta a treia.

Cu jumătate de picior

Vorbindu-mi despre colecția sa de biciclete, Levente mi-a spus despre una dintre ele că o va lăsa nepoților. Am fost curios dacă are planuri de căsătorie, iar în răspunsul lui a folosit o expresie care m-a dus cu gândul tot la ciclism: „Las asta până după ce termin viața asta boemă, până când mă liniștesc. Nu aș vrea să fac ceva cu jumătate de picior“.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.