ACTUALITATE 16 iunie 2016

Protecţia Consumatorilor pe litoral

de Iulia Drăghici - Taraș | 849 vizualizări

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Covasna informează că în perioada 15 iunie – 15 septembrie va funcționa „Comandamentul Litoral 2016”.

„Scopul Comandamentului Litoral este acela de a preveni şi a combate practicile care dăunează vieţii şi sănătăţii consumatorilor, dar şi a celor care afectează interesele economice ale acestora. La acest comandament vor participa comisari detaşaţi de la toate Comisariatele pentru Protecţia Consumatorilor din ţară. Aceştia vor desfăşura acţiuni de control, de preluare şi cercetare a reclamaţiilor, acţiuni de informare şi educare a consumatorilor, precum şi consiliere gratuită a operatorilor economici, pentru aplicarea corectă a legislaţiei în domeniu”, arată un comunicat al CJPC Covasna.

Acelaşi document arată că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a pregătit trei locaţii pe litoralul românesc unde se pot depune reclamaţii cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor: Mamaia (pentru staţiunile Mamaia şi Năvodari), Neptun (pentru staţiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) şi Costineşti (pentru staţiunile Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, Tuzla şi 23 August).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.