Nu e un cuvânt pe care să-l găsiţi în dicţionare. În mintea mea (nu numai de după, ci şi înainte de meciul cu Albania), generalul Anghel Iordănescu a semnat actul de naştere al sintagmei „generali penibili”, căreia îi corespunde cuvântul din titlu. E o categorie în care l-aş băga şi pe generalul Gabriel Oprea, chiar dacă nu se ocupă decât indirect de curse de maşini cu înaintaşi pe motociclete. I-aş băga aici şi pe generalul Ilie Năstase şi chiar pe generăleasa Elisabeta Lipă, ministra Sportului, pentru ideea cu tăcerea Imnului de Stat pe stadioanele din Secuime. Merită toată atenţia noastră aceşti generali penibili ai Armatei Române. Dar să-i lăsăm în plata Domnului şi să ne ocupăm de generalul penibil nr. 1: Anghel Iordănescu.

Pe bune, nu cred c-aţi avut speranţe de mai mult de la echipa noastră naţională. Ni s-a urcat, însă, la cap după meciul cu Franţa, care a arătat că suntem în stare să luptăm, să ne strivim durerile, complexele, frica şi neputinţele pe terenul de joc. Ce dracu’ s-o fi întâmplat după meciul ăsta pierdut cu Franţa?! Ce le-o fi spus cel mai tâmpit produs al şcolilor de antrenori bigoţi existente în Europa şi în lume?! Cum i-o fi mobilizat generalul cu crucile în sân? I-o fi dus la slujbă în ziua meciului? Unde-ai fost, generale, la Notre Dame, la Sacre Coeur, la ce biserică te-ai rugat?! Că am văzut un popă sfinţind şi binecuvântând echipamentul şi vestiarul echipei României înaintea meciului cu Franţa. Cel de Sus l-a văzut şi-a hotărât: un egal şi două înfrângeri. Păi cum te-ai rugat, generale, ce icoane ai pupat din trei în trei minute, ce popă ai adus în vestiarul Naţionalei?!

Adevărul este că asemenea specimene degrabă pupătoare şi închinătoare la icoane te aduc pe calea cea bună, adică pe calea Dumnezeirii. Când vezi că Atotputernicul nu pune botul la rugăciunile unor bigoţi precum Iordănescu şi George Becali, atunci parcă începi să crezi că pân’ la urmă tot face cineva dreptate. Iar dreptatea, în cazul echipei noastre naţionale de fotbal penibil, este că nu meritam mai mult nici dacă toţi sfinţii se pogorau deasupra stadioanelor franceze pentru a-l ajuta pe drept-credinciosul penibil Iordănescu.

Şi-acum, concret: de ce l-o fi luat pe Sânmărtean în Franţa? În locul lui, l-aş da în judecată şi-aş cere daune interese. I-a stricat imaginea celui mai talentat fotbalist român al ultimilor ani, jucând cu ciurucuri. „Asta-i tot ce-avem!”... strigă Iordănescu şi staful lui. Aiurea, ţara asta are talente chiar şi în fotbal, dar voi nu le vedeţi pentru că n-aveţi interes să le vedeţi. Iordănescu şi alţii ca el, cum ar fi şeful FRF, Burleanu, văd doar ce li se spune să vadă. Că nu degeaba e penibilul Iordănescu membru marcant al unui partid politic, pe modelul consacrat de Ilie Năstase şi alţi sportivi talentaţi. Semn că politica strică la talent, dar ajută la „stele”...

În rest, ce să vă mai spun? Voi încerca un tratament cinico-sceptic asupra sportului românesc, unul care să mă ferească de emoţii şi speranţe inutile, dăunătoare sănătăţii inimii şi echilibrului minţii. Adică voi refuza să-i mai privesc antrenând şi jucând pe generalii şi ostaşii penibili ai Oastei Domnului din sportul românesc. O ruşine naţională această echipă naţională de fotbal şi acest general bigot antrenor. „N-au avut filing”... declara penibilul Iordănescu. Hai nu mă-nnebuni, generale, păi nu le-a băgat popa ăla binecuvântător din vestiar „feelingul” ăsta în chiloţii pe care-i aghezmuia?! Tu ce-ai păzit acolo, la urma-urmei? Că fotbal n-au jucat.

Sper să se califice Ungaria în „optimi”, pentru ca oftica naţională să fie maximă. Poate aşa ne vom da seama că, nu doar în materie de fotbal, cu asemenea generalibili am ajuns pe fundul gropii.