ACTUALITATE 27 iunie 2016

Un bătrân a murit într-un incendiu la un pavilion apicol

de Covasna Media | 900 vizualizări

În data de 26 iunie, la ora 11.01, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a fost anunţat, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu la un pavilion apicol mobil, aflat în localitatea Boroşneu Mare, sat Valea Mică.

Intervenţia forţelor a fost îngreunată de un pod subdimensionat aflat pe drumul de acces spre locul producerii incendiului, militarii fiind nevoiţi să se deplaseze pe jos aproximativ 2 km doar cu mijloacele de primă intervenţie din dotarea autospecialei (stingătoare). Când au ajuns la faţa locului, aceştia au constatat că incendiul era parţial lichidat de către localnici care au utilizat găleţi cu apă.

În urma incendiului, proprietarul pavilionului, în vârstă de 71 de ani, a decedat, iar construcţia a fost distrusă în totalitate.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Plt. maj. Alida Aprodu

Teme articol: deces incendiu
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.