EDUCATIE 29 iunie 2016

Subiect controversat la proba de matematică de la Evaluarea Naţională

de Iulia Drăghici - Taraș | 840 vizualizări

Proba la Matematică, ultima de la Evaluarea Naţională din acest an, susţinută de absolvenţii claselor a VIII-a, s-a desfăşurat miercuri, 29 iunie. Conform discuţiilor ivite la nivel naţional, unul dintre subiectele examenului a devenit subiect de controversă în rândul profesorilor, părinţilor şi elevilor.

După finalizarea probei la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, profesori, elevi şi părinţi au afirmat, potrivit publicaţiilor naţionale, că cerinţa punctului 6 de la Subiectul I nu a fost corect formulată şi i-a indus în eroare pe mulţi candidaţi.

Vass Csilla, inspectorul şcolar pentru matematică din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, a afirmat că subiectul în discuţie nu ar fi trebuit să ridice niciun fel de problemă elevilor de clasa a VIII-a. „Nu sunt definite axele, în schimb barele din diagrame au o culoare anume şi lângă bare, există o specificaţie că acestea reprezintă numărul de elevi. Mai mult, se vede că pe axa orizontală sunt trecute notele, între 1 şi 10. Poate ar fi trebuit să scrie că acelea sunt note, dar elevii puteau să îşi dea seama că o notă nu poate fi zero. Eu spun că un elev de clasa a VIII-a trebuie să ştie să citească o asemenea diagramă, iar citirea unei diagrame înseamnă şi studierea axelor. Aici se putea observa foarte bine ce reprezintă fiecare axă. A fost foarte simplu”, a spus inspectoarea de matematică.

Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna, 1.496 de elevi au susţinut proba la Matematică, acelaşi număr înregistrat şi la proba de Limba şi literatura română, desfăşurată luni. Doar 36 de elevi au fost absenţi.

Aceeaşi sursă arată că proba s-a desfăşurat fără incidente în toate centrele de examen din judeţ.

Rezultatele Evaluării Naționale vor fi afișate în data de 1 iulie, la fiecare unitate de învățământ, respectiv centru de examen. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, între orele 16 și 20, la centrele de examen. Rezultatele finale vor fi afișate în 5 iulie.

„Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 75%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%)”, arată un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.