ACTUALITATE 13 iulie 2016

Reabilitarea staţiunii Covasna a costat peste 18 milioane de lei

de Covasna Media | 1181 vizualizări

Lucrările de reabilitare ale Staţiunii Balneoclimaterice Covasna, începute în 2012, au ajuns la final, potrivit autorităţilor. Proiectul, în valoare totală de peste 18 milioane de lei, a vizat în special  infrastructura oraşului. 16 străzi au fost modernizate şi reabilitate.

Printre obiectivele urmărite de autorităţile covăsnene prin acest proiect s-au numărat: reabilitarea părții carosabile, reabilitarea rețelei de apă potabilă, realizarea sistemului de canalizare menajeră şi pluvială, înlocuirea bordurilor care delimitează carosabilul, reabilitarea trotuarelor existente, amenajarea de platforme de parcare, amenajarea de spații verzi.

1 Decembrie 1918, Ştefan cel Mare, Meşteşugarilor, Petőfi Sándor, Gheorghe Doja, Secuiască, Frăţiei, Ady Endre, Libertății, Brazilor, Kodály Zoltán, Jókai Mór, Arany János, Borvizului, Bercsenyi, Cuză Vodă sunt străzile care au fost reabilitate. „Lucrările de reabilitare s-au desfășurat pe o lungime de carosabil de 8,3 km, sunt amenajate 8.942 mp de trotuare. Prin lucrările de amenajări utilitare au fost reabilitate 6,4 km de rețea de canalizare menajeră, 7 km rețea de canalizare pluvial și 6,7 km rețea alimentare cu apă potabilă”, arată un comunicat al Primăriei.

„Covasna a avut nevoie de modernizarea și dezvoltarea infrastructurii, ceea ce va conduce la o mai mare atractivitate a zonei și o protejare a zăcămintelor hidrominerale”, mai spun reprezentanţii Primăriei din Covasna.

Potrivit autorităţilor, reabilitarea aduce multe beneficii oraşului. Printre acestea se numără: creșterea volumului investițiilor private în infrastructura turistică; creșterea veniturilor disponibile pe plan local și îmbunătățirea serviciilor locale ca urmare a creșterilor economice generate; sporirea ofertei locurilor de muncă și a oportunității de a specializa forța de muncă în domeniul turismului și astfel reducerea șomajului; creșterea indicelui de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune;  creșterea calității serviciilor prestate de forța de muncă din turism; lărgirea gamei de servicii oferite; ameliorarea disponibilității turiștilor de a cheltui și de a reveni în zonă; crearea unei prezențe permanente în lumea mass-media, cu efecte benefice în valorificarea continuă a ofertei; ameliorarea stării materiale a comunității.

Covasna, staţiune balneoclimaterică de interes naţional

Covasna este o stațiune balneară situată într-o zonă cu activitate vulcanică (în trecut), recunoscută pentru apele sale minerale cu debite foarte mari, nămol mineral și pentru mofete (sub orașul Covasna se află una dintre cele mai mari emanații de dioxid de carbon din Europa). Mofetele naturale au un efect benefic asupra persoanelor cu tratamente cardiovasculare în special, dar și pentru alte boli. Stațiunea Covasna a fost declarată în anul 2002 stațiune balneoclimaterică de interes național. Oraşul Covasna este una dintre cele mai importante staţiuni balneoclimaterice din ţară.

Teme articol: Covasna drumuri reabilitare
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.