ACTUALITATE 21 iulie 2016

„Marile schimbări în sistemul educaţional nu se fac de la o zi la alta”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1075 vizualizări

Interviu cu Maria Badiu, directoarea Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului

Cu patru ani în urmă, profesoara Maria Badiu a fost desemnată director al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. De mai bine de doi ani de zile, aceasta a preluat spre folosinţă clădirea reabilitată a unităţii de învăţământ din zona Buzaielor, adusă la standarde europene. Concluziile şi gândurile pe care conducătoarea instituţiei le are acum, după ce s-a mai încheiat un an şcolar, le aflăm din interviul care urmează.

– Ce s-a schimbat atât în rândul elevilor, cât şi în cel al profesorilor de când s-a reabilitat unitatea de învăţământ?

– Lucrurile merg înainte. Nu ştiu exact dacă s-a schimbat ceva, dar mie mi se pare că mergem înainte, deci nu stagnăm şi nu mergem înapoi. Ca om din interior, eu simt şi îmi place să spun acest lucru, cel puţin de patru ani, că grupul nostru de profesori este ca o familie. Simt că fiecare angajat şi fiecare elev îşi găseşte rolul în acest spaţiu. Lumea din această şcoală vine mai degrabă cu propuneri, nu ca să ceară ceva. Trebuie să mai spun că am observat că şi elevii au înţeles că prin implicare au doar de câştigat. Marile schimbări în sistemul educaţional nu se fac de la o zi la alta. Un câştig, la nivel decizional, îl avem şi la nivelul Consiliului de Administraţie. Niciodată nu am crezut că această şcoală ar fi a mea, şcoala este a comunităţii şi a unui Consiliu de Administraţie. Din acest Consiliu fac parte şi consilierii locali şi primarul oraşului, care au fost alături de noi de fiecare dată.

– De ce mai are nevoie învăţământul întorsurean ca să devină într-adevăr un învăţământ de elită?

– Cred că lucrul la care avem de muncit este aducerea elevilor care au intrat cu medii mai slabe de admitere sau cu carenţe la anumite materii la nivel cu ceilalţi elevi. Aceştia necesită un program remedial. Pentru aceşti elevi noi nu putem să garantăm succes, decât în măsura în care ei înşişi vor urma acest program şi vor conştientiza că au nevoie de orele acelea de aprofundare pentru a-şi lua Bacalaureatul.

– Cum credeţi că îi afectează pe elevii întorsureni lipsa activităţilor de timp liber şi a posibilităţilor culturale pe plan local, cu care se confruntă Întorsura Buzăului?

– Dacă un părinte e suficient de inteligent, poate să îşi orienteze copilul către activităţi care să îi aducă beneficii şi în timpul liber, adică poate să practice un sport şi la Întorsura Buzăului, dar poate să meargă la un film sau la teatru şi de la Întorsura Buzăului, oriunde. Şi şcoala poate să îi orienteze eficient. Mai nou, am văzut că tinerii noştri se întâlnesc şi fac activităţi de voluntariat. Deci nu cred că tinerii sunt afectaţi, decât în măsura în care acest lucru începe să devină un soi de „boală”. În urmă cu câţiva ani vedeam tineri care nu reuşeau să se „agaţe” de nimic şi spuneau că sunt „plictisiţi”. Acum cred că lucrurile se schimbă, dar cred că ar trebui să popularizăm mai mult acest lucru. Pe de altă parte, sunt atâtea generaţii care au trăit în oraşe mici sau sate şi comune, au plecat la facultăţi şi acolo au devenit interesaţi de modalităţi de petrecere a timpului liber în mod calitativ.

– Câţi elevi boboci o să aveţi din toamnă?

– Mă bucur că am făcut toate cele patru clase aprobate: două clase de filologie, una de matematică şi o clasă de ştiinţe ale naturii. Toate sunt complete, cu câte 28 de elevi.

– Ce sfaturi aveţi pentru ei, pentru această vacanţă, înainte de începerea liceului?

– Să vină cu forţe proaspete pentru că începe o luptă care trebuie să fie constantă. Trebuie să înveţe să se motiveze suficient ca să reuşească în primul rând la Bacalaureat, pentru că acesta va fi primul prag important.

– Cum arată rezultatele la Bacalaureat anul acesta?

– Chiar dacă media generală de promovare a fost mai mică decât anul trecut, am observat că anul acesta am avut mai multe note de 10 la diverse materii: o notă de 10 la Biologie – Anatomie, două note de 10 la Istorie, trei note de 10 la Matematică şi o notă de 10 la Geografie. Am avut şi foarte multe note mari, între 9,50 şi 9,70. Am avut doar 10 elevi care nu au promovat Bacalaureatul şi cred că motivul este acela că au dat dovadă de inconstanţă, adică nu s-au pregătit în mod egal în cei patru ani.

– Liceul Teoretic „Mircea Eliade” a avut în componenţă şi clase de gimnaziu. Ce s-a întâmplat cu aceste clase?

– Ne-am dorit să avem excelenţă, iar pentru a reuşi acest lucru ne-am gândit că este necesar să pregătim elevii încă din clasa a V-a. Nu am reuşit din mai multe motive. Rata scăzută a natalităţii ne arată că zona noastră nu îşi permite să aibă două şcoli gimnaziale. Pe de altă parte, Şcoala Gimnazială este o şcoală cu tradiţie. Sigur că un părinte stă de două ori să se gândească, dacă să îşi dea copilul la gimnaziu într-un liceu, sau să îl dea la gimnaziu unde sunt toţi ceilalţi copii. În urma faptului că am avut copii puţini, s-a luat hotărârea să închidem nivelul gimnazial. Mai mult, am avut şi nişte piedici administrative, care nu ne-au permis să obţinem o autorizare de funcţionare. Le-am spus şi părinţilor că direcţiunea îşi asumă întreaga vină. Am avut foarte multe obstacole, care nu au fost pregătite sau întinse de nimeni. E greu să schimbi un sistem sau un set de valori.

– Ce obiective aveţi pentru anul şcolar 2016/2017?

– Ne dorim să facem un grup de copii şi profesori care să frecventeze Centrul de Excelenţă de la Sfântu Gheorghe, dacă se va materializa ideea.

În plus, anul acesta am reuşit să facem o cerere de consorţiu şcolar cu Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” şi cu Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”. Ne dorim ca începând de anul viitor, noi profesorii din Întorsura Buzăului să avem întâlniri şi dezbateri despre rolul examenelor naţionale, despre modul de evaluare şi altele.

Mai mult, vrem să aplicăm pentru proiectul ROSE, programul adresat învăţământului secundar, pentru că este o posibilitate de stimulare materială a cadrelor didactice, dar şi un cadru de program remedial şi de performanţă şcolară.

Trebuie să subliniez că pentru noi este primordial să avem în continuare grupul de profesori la fel de unit, la fel de omogen.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.