ACTUALITATE 21 iulie 2016

Tabără naţională de handbal la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 1078 vizualizări

Începând cu 20 iulie şi până în 31 iulie 2016, Sfântu Gheorghe revine în atenţia handbalului juvenil naţional. În această perioadă are loc tabăra naţională de vară de handbal masculin Juniori III, copii născuţi în anii 2002–2003.

 

Această acţiune este organizată, ca de obicei, de Federaţia Română de Handbal, împreună cu Clubul Sportiv Municipal. Toate aceste acţiuni care au loc la Sf. Gheorghe se datorează aprecierii de care se bucură Clubul Sportiv Municipal Sf. Gheorghe, pentru modul în care anul acesta a organizat competiţii şi alte acţiuni pe linia handbalului juvenil, cât şi condiţiilor oferite de baza de pregătire a CSM Sf. Gheorghe, care se pretează sportului de performanţă.

 

Pe această cale, directorul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, George Carcadia, mulţumeşte colaboratorilor pentru sprijinul oferit în organizarea acestor acţiuni şi asigură pe toţi iubitorii handbalului că Sf. Gheorghe a fost şi rămâne deschis pentru organizarea oricăror acţiuni sportive care au ca scop promovarea sportului de performanţă şi a sportului, în general.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.