ACTUALITATE 25 iulie 2016

EDITORIAL. Cum te face „fabrica de hoţi” să-njuri ca la uşa cortului

de Dumitru Manolăchescu | 922 vizualizări

Ştiu că nu apreciaţi excesele de limbaj, dar asta e, mă îneacă furia şi neputinţa şi înjur ca la uşa cortului. Cine dracu’ mai e ministrul Transporturilor în ţara asta?! Cine mai conduce gaşca de îmbogăţiţi de la Drumuri Naţionale şi Autostrăzi?! Din câte ştiu, au de aproape un an un şef nou dar nu se vede nimic... Aceeaşi mizerie, aceleaşi drumuri peticite, aceleaşi lefuri uriaşe: zeci de directori, fiecare câştigând între 10.000 şi 20.000 de euro. Leafă lunară, sporuri şi ce-or mai fi luând ei pentru bună purtare, comunicare eficientă cu publicul, batistuţă în buzunar şi unghii lăcuite în trei culori, că despre drumuri şi autostrăzi europene nu poate fi vorba în România.

Sunteţi cumva în concediu? Să vă fie de bine, dar greşiţi dac-o luaţi spre litoralul românesc. Sau, dacă totuşi nu puteţi fără apa şi briza mării, atunci înarmaţi-vă cu răbdare, tutun, oliţe de noapte, sticle cu apă şi umbrele largi de soare. Pe ceea ce se cheamă Autostrada Soarelui nu veţi găsi pic de umbră, nu mai vorbesc de benzinării, WC-uri şi apă potabilă. Vedeţi, de asemenea, că la podul de la Agigea se lucrează de zor. E plin sezon turistic, maşini gârlă, dar idioţii de la Drumuri au hotărât să muncească măcar două luni pe an şi le-au găsit: iulie şi august! Păi, nu? Aşa că ajungi la Agigea turbat de oboseală după un drum infernal şi-acolo... pas, ia-o nene spre Constanţa Port ca s-ajungi la Eforie, că pe la Agigea e restricţie de circulaţie. Fir-aţi ai dracului să fiţi cu tot cu podul vostru! – ce altceva să spui ca să nu înnebuneşti, să schimbi direcţia şi s-o iei spre Bulgaria?!

Ai plecat la şase dimineaţa din Braşov, ajungi pe la unu la prânz în Eforie Nord şi eşti, în sfârşit, fericit. Atingi apa mării cu piciorul desculţ şi ţi-e bine, te gândeşti c-a meritat efortul. Vezi cum se bucură copiii tăi de privelişte şi ţi se-nmoaie inima. Aici e diversiunea, aici e nenorocirea, uităm repede şi pe uitarea noastră se bazează toţi nemernicii care-şi bat joc de concediul nostru, de copiii noştri, de nervii noştri. Litoralul românesc e o mare, uriaşă păcăleală. Autostrăzile româneşti sunt o mare, uriaşă păcăleală. Toată viaţa noastră e o mare şi uriaşă păcăleală, pe care o înghiţim zilnic, în doze diferite, ca pe o otravă binecuvântată.

Nu ştiu ce se poate face, n-am nicio soluţie pentru construcţia de autostrăzi, pentru îmbunătăţirea serviciilor turistice pe litoral sau la munte, pentru ieşirea noastră din feudalismul timpuriu necivilizat. Dar am măcar o idee: le-aş da ticăloşilor de la Drumuri Naţionale şi Autostrăzi lefuri minime pe economie şi dacă nu le-ar place i-aş da afară şi-aş aduce acolo specialişti, nu coafeze şi popi. Ar mai trebui doar să găsesc un ministru, unul măcar în cei 26 de ani de după Revoluţie, care să aibă curaj să dea de pământ cu corupţii îmbogăţiţi din banii noştri de la această fabrică de hoţi. Dar în România noastră asta este o misiune imposibilă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Catalin, 26 iulie 2016
Exista o solutie mult mai simpla: sa nu te duci pe litoralul romanesc! Sau cel putin nu in sudul lui! Pe langa faptul ca faci enrom de mult pe drum, drum in care iti testezi la maxim rabdarea fata de citeste integral
R, 26 iulie 2016
18 directori, da OPTSREZECE ! si directorul general mai are si SASE consilieri!
lili, 26 iulie 2016
Hotie, incompetenta si sfidaree, adica indiferenta... In Romania vedem de 26 de ani cum fără o organizare inteligentă, făcută de oameni competenţi, munca e "oarbă", ea nu făureşte valori, ci citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.