ACTUALITATE 25 iulie 2016

Sindicaliştii din Sănătate cer discuţii urgente pe tema asigurării gărzilor

de Mediafax | 789 vizualizări

Federaţia Sindicală Hipocrat cere stabilirea unei întruniri în intervalul 25-27 iulie 2016, pentru soluţionarea situaţiei legate de programul de lucru şi efectuarea gărzilor, susţinând că şefii de secţie şi angajatorii nu ştiu, în prezent, să întocmească graficul de lucru pentru gărzi.

"Asigurarea gărzilor este în pericol la de 1 august. Implementarea dispoziţiilor OUG 20/2016, articolul 32, aliniatul 6, nu poate fi efectuată fără modificarea şi completarea 870/2004. (...) Acest fapt va duce inevitabil la perturbarea activităţii medicale în unităţi sanitare publice şi chiar la o implementare neunitară. În acest moment, atât şefii de secţie, cât şi angajatorii, nu ştiu cum să întocmească graficul de lucru pentru gărzi", se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Hipocrat.

Federaţia susţine că a depus de săptămâna trecută, la Ministerul Sănătăţii, un document prin care aduce la cunoştinţă că termenii stabiliţi pentru îmbunătăţirea dialogului social şi a consultării cu sindicatele, prin constituirea de grupuri de lucru, pe diverse teme, nu au beneficiat de implicarea Ministerului Sănătăţii şi nu au avansat şi acuză ministerul de lipsă pe reacţie. Astfel, sindicaliştii cer stabilirea unei întruniri în intervalul 25-27 iulie 2016 pentru soluţionarea acestei situaţii.

Sindicaliştii susţin că lipsa unor măsuri imediate poate duce atât la perturbarea activităţii medicale, cât şi la proteste în întreaga ţară.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că gărzile efectuate de personalul medical în afara programului de lucru vor fi făcute de la 1 august pe baza unui contract de muncă separat, după ce Federaţia "Solidaritatea Sanitară" şi-a exprimat nemulţumirile referitoare la acest aspect. De asemenea, Ministerul a anunţat că de comun acord cu reprezentanţii sindicali a fost convenit un calendar de lucru prin care cererile lor să fie incluse în modificările ce vor fi aduse la Ordinul 870/2004, act normativ ce reglementează timpii de lucru şi gărzile din unităţile sanitare.

Reacţia Ministerului Sănătăţii a venit după ce Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a anunţat că a recomandat medicilor să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor, aceasta fiind o formă de protest după ce nu s-a ajuns la o înţelegere cu Ministerul Sănătăţii în privinţa drepturilor doctorilor.

Teme articol: medici sanatate sindicat garzi
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.