ACTUALITATE 9 august 2016

Se caută cele șapte minuni ale județului Covasna

de Sever Ioan Miu | 905 vizualizări

Reprezentanții societății civile și autoritățile locale sunt invitate de către Asociația Pentru Dezvoltarea Turismului (APDT) în Județul Covasna să o ajute să găsească 7 atracții turistice, fie ele ridicate de mâna omului sau create de natură.

Altfel spus, „cele 7 minuni ale județului Covasna“, după cum le numește APDT, într-un comunicat trimis de Consiliul Județean (CJ). „De asemenea, și persoanele fizice vor putea face propuneri care vor cuprinde imagini și scurte descrieri ale obiectivelor propuse a fi incluse în lista minunilor. Propunerile vor fi transmise în perioada 10 august și 1 septembrie 2016“, se arată în documentul CJ. „Minunile pot fi: obiective ale patrimoniului arhitectural sau atracții naturale care să reflecte cu fidelitate minunile propuse, aflate în județul Covasna, cu ajutorul unor imagini (rezoluție de min. 300 dpi), precum și a  unei scurte descrieri (max. 500 de caractere)“, se mai arată în comunicat

În opinia directorului executiv al APDT, Jánó Szabolcs, județul nostru are  numeroase elemente ale patrimoniului arhitectural, peisagistic și natural care, cu veacuri în urmă, au avut  un rol important în viața strămoșilor noștri. În prezent însă, consideră directorul, unele dintre aceste elemente de patrimoniu s-au pierdut în negura uitării, fiind cunoscute doar de către cei care trăiesc în acele locuri. „Obiectivul proiectului realizat cu sprijinul Fondului este acela ca aceste valori să fie evidențiate, promovate și puse în valoare pentru publicul larg, pentru ca ele să fie cunoscute nu doar la nivel de comunitate restrânsă, ci și Internațional“, spune Jánó. „Această activitate este dublu motivată: pe de o parte, are drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța patrimoniului respectiv și de a-i ajuta să-și dea seama ce anume există în mediul lor local și că aceasta este într-adevăr o «minune» de care putem fi mândri pe bună dreptate, iar pe de altă parte, crearea unei senzații turistice care va contribui la creșterea interesului turiștilor de a frecventa regiunea, promovarea acesteia“, adaugă directorul Asociației, citat în comunicatul CJ.

Potrivit aceluiași document, atracțiile turistice selectate vor fi prelucrate în materialele publicitare și vor constitui stații ale unor trasee virtuale din județul Covasna, intrând, astfel, în circuitul turistic al județului nostru.

Lucrările de concurs trebuie transmise în format electronic până în data de 1 septembrie 2016, pe adresa de e-mail: irany.haromszek@gmail.com. Ierarhizarea lucrărilor de concurs se va face prin vot public, apoi acestea vor intra în evaluarea juriului.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, 13 august 2016
de exemplu traseele off-road din mijlocul municipiului
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.