ACTUALITATE 18 august 2016

VIDEO: Trei ganguri din Sfântu Gheorghe vor fi transformate de artiști

de Sever Ioan Miu | 1542 vizualizări

Două ganguri din cartierul Gării și unul din centru vor fi renovate în mod creativ, cu ajutorul unor artiști vizuali, în cadrul proiectului „Gang Rehab“, potrivit reprezentanților Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.

Din 16 ganguri din oraș, aflate „în stare degradată și precară“, întrucât nu au un proprietar, autoritățile au identificat trei astfel de intrări, pe care le-au inclus în proiect. Două sunt în strada Csutak Vilmos, în spatele statuii Ostașului Român, iar al treilea gang care face obiectul acestui proiect este în stânga Pieții „Mihai Viteazul“.Veres Nagy Timea (1)

Prima etapă a proiectul este renovarea acestor intrări. „E foarte important că nu e un proiect de infrastructură, e unul cultural, dar (...) nu se poate face un proiect cultural dacă nu se fac niște reparații, altfel nu are sens să facem ceva și peste un an să se dărâme peste noi“, a spus Veres Nagy Timea, manager cultural la Biroul de imagine al Primăriei. Odată renovate, gangurile vor fi transformate prin proiectele artistice pentru care Primăria a lansat deja anunțuri în română, maghiară și engleză, vizând artiști de pretutindeni. Scopul proiectelor este să facă trecerea prin aceste ganguri mai plăcută. „Nu dorim să fie un mesaj politic sau un credo (...), e un proiect decorativ care are scopul ca oamenii care locuiesc în jurul acestor ganguri sau le folosesc de mai multe ori pe zi să se simtă un pic mai bine”, a subliniat Veres Nagy. Artiștii vor avea le dispoziție 10 zile pentru a amenaja trecerile, un buget de 1500 de lei per gang pentru materiale și un onorariu de 1000 de lei pe artist. Pot participa maxim doi artiști pentru un gang. Din juriul concursului, organizat de Casa de Cultură „Kónya Ádám” din Sfântu Gheorghe, fac parte artiști plastici, dar și un jurnalist și un arhitect.

Predarea oficială a lucrărilor din ganguri va avea loc în septembrie, iar după predarea oficială a lor se va lansa și o expoziție foto, la Sfântu Gheorghe. În octombrie va avea loc un tur de prezentare în cele patru orașe partenere municipiului Sfântu Gheorghe în cursa acestuia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. Potrivit site-ului primăriei, partenerii proiectului sunt Ordinul Arhitecților din România și Asociația Tone Troopers, iar apelul de proiecte este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. „Informații suplimentare pot fi obținute, până la 20 august 2016, la adresa de mail kultura@sepsi.ro, iar lista (actualizată până pe data de 25 august) a răspunsurilor poate fi accesată pe www.kultur.ro și www.sepsi.ro”, se arată în apelul de proiecte publicat pe site-ul primăriei.

https://youtu.be/jVyxvFr5O8g

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.