ACTUALITATE 25 august 2016

Apel pentru nominalizarea celor „şapte minuni“ reprezentative pentru judeţ

de Agerpres | 1191 vizualizări

Asociaţia Pentru Dezvoltarea Turismului Covasna a lansat un apel către reprezentanţii societăţii civile, autorităţile locale, precum şi către ceilalţi cetăţeni de a contribui la nominalizarea unui număr de şapte „minuni“ reprezentative pentru această zonă, care ar putea fi prezentate ca atracţii turistice.

Directorul executiv al Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Turismului Covasna, Jánó Szabolcs, a declarat joi, pentru AGERPRES, că scopul proiectului este de a evidenţia şi promova aceste valori, astfel încât să fie cunoscute de un public cât mai larg, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Potrivit acestuia, printre obiectivele propuse până în prezent pentru a fi incluse pe „lista celor şapte minuni“ ale judeţului Covasna se numără Biserica romano-catolică „Sfântul Emeric“ din Ghelinţa, aflată în patrimoniul UNESCO, Biserica ortodoxă din Covasna, Cetatea Ika din comuna Cernat, Biserica fortificată unitariană din Arcuş, Cheile Vârghişului, dealul şi capela Perkő, Băile Mikes, lacul Reci, lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohoş, baia tradiţională şi sauna de la Peteni, precum şi Biserica fortificată din localitatea Zăbala.

Termenul limită pentru transmiterea propunerilor este 1 septembrie a.c. Atracţiile turistice selectate vor fi prelucrate în materialele publicitare şi vor intra în circuitul turistic al judeţului.

„Cele şapte minuni le vom prezenta în cele patru oraşe ale judeţului, în cadrul Zilelor turismului covăsnean (ce va avea loc în luna septembrie n.r), astfel încât localnicii vor avea ocazia să vizioneze aceste atracţii într-un context mai modern, de exemplu prin ochelari virtuali“, a menţionat Jano Szabolcs.

Cetatea Ika din Cernat

 

Teme articol: proiect Covasna TURISM
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
rage, 28 august 2016
adică se cauta cele 7 minuni ale județului Covasna și printre acestea se numără Lacul Sfânta Ana, Tinovul Mohoş care sunt în județul Harghita.
boby, 26 august 2016
Unde ati vazut in lumea asta bisericile sa fie luate ca o minune ? Bisericile sunt un locas de cult . Nici minunata Sagrada din Barcelona nu este considerata o minune. Doar la noi , in Covasna , facem citeste integral
R, 26 august 2016
Sf Gheorghe: eternul santier rutier
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.