ACTUALITATE 15 august 2016

Traian Băsescu și Liviu Dragnea, așteptați la Universitatea de Vară Izvoru Mureșului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1517 vizualizări

Startul celei de-a XIV-a ediții a Universității de Vară Izvoru Mureșului s-a dat luni, 15 august. Până duminică, 21 august, peste 100 de participanți se întâlnesc la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului pentru a dezbate tema „Statul român şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”. La evenimentul de anul acesta și-au confirmat prezența preşedintele PSD Liviu Dragnea și fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Programul evenimentului a cuprins și participarea la hramul Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului de la Izvoru Mureșului. Mai mult, aici vor avea loc lansări și prezentări de cărți, spectacole folclorice, expoziții de icoane, potrivit organizatorilor.

Printre subiectele care vor fi supuse dezbaterii în cadrul acestei întâlniri se numără: Priorități privind păstrarea și afirmarea identității naționale a românilor din județele Covasna și Harghita; Aspecte ale raportului dintre etnie, confesiune şi comportamentul electoral în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş; Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv național al românilor pentru 2018. Evoluții geopolitice și interesul național românesc; România şi românii de pretutindeni, în contextul provocărilor actuale; Consecinţele Brexit asupra românilor; Conflicte inter-religioase şi manifestările de xenofobie din Europa, lupta anti trafic de persoane; Legea votului prin corespondenţă; Politica partidelor parlamentare și a instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România; Strategii de solidaritate româno-română, în preocupările administrației publice, a partidelor politice și a societății civile; Acţiunea „Români pentru români”; România şi războaiele de imagine; Consecințe pe termen mediu și lung ale declinului demografic a populației României; Transilvania furată. Probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăți în Transilvania.

Organizatorii evenimentului din acest an sunt Centrul Cultural Toplița, împreună cu Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni și Centrul European de Studii Covasna-Harghita, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, Institutului Cultural Român, Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, al Primăriei și Consiliului Local Voșlăbeni. Proiectul este finanțat de Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe.

 

 

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 16 august 2016
Bineinteles ca se duc, urmeaza alegerile, ia sa-i vezi cat "patriotism" se scurge din ei, cum ii ia "grija" aia mare a comunitatii romanesti din Har-Cov, mai ales pe T Basescu, ipocritul cel mai cel, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.