ACTUALITATE 1 septembrie 2016

Limba română, „cântată” în poezii de ziua ei, la Covasna

de Sever Ioan Miu | 1021 vizualizări

Ziua Limbii Române a fost onorată, joi, în orașul Covasna, printr-un eveniment organizat de Asociația GRIT la Casa Orășenească de Cultură. Un omagiu adus limbii materne, cu atât mai frumos, cu cât a fost făcut de către mai mulți poeți, din județ și nu numai.

Prezentă la manifestare, profesoara Doina Ungurean a subliniat importanţa sărbătoririi acestei zile, precum și importanţa păstrării şi cultivării limbii materne, a cunoaşterii şi folosirii ei corecte. Poeta Mihaela Aionesei din Târgu Secuiesc a vorbit despre volumele de versuri apărute, precum și despre cel aflat în curs de tipărire, iar la finalul intervenției sale a recitat poezii care au emoționat publicul.

Scriitoarea Adriana Tîrnoveanu, unul dintre inițiatorii Acțiunii „Români pentru români“, și-a prezentat cartea „Nume de Cod - Povestitoarea“ apărută anul acesta, precum și câteva „surprize“ literare. După eveniment, Adriana Tîrnoveanu avea să scrie pe pagina proprie de facebook: „Azi am realizat un lucru simplu, că indiferent de metafore, de figuri de stil, de forme, fond, răsunet sau realitate necosmetizată, un lucru nu se poate face în altă limbă... să te rogi. Am o prietenă care e plecată din România de 26 de ani. Românește nu are cu cine vorbi decât la telefon, însă îmi mărturisea că da, am dreptate, niciodată nu a reușit să spună „Tatăl nostru” în italiană. Am avut o seară magică, la Aniversarea Limbii Române în Covasna, o seară care mi-a confirmat că diversitatea e constructivă, că fiecare are modul și stilul lui de a încununa limba asta care se lasă modelată în fel și chip de noi, amatorii. Ea... rămâne profesionistă!“.

Prof Vasile Stancu a vorbit cu însuflețire de cartea „Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului în arcul carpatic transilvan“, ultimul volum apărut sub semnătura prof. Florentina Teacă, adresându-i-se, astfel, autoarei: „Îți mulțumesc că ai reuşit cu limpezime să transmiţi ce ‘a spus tata că a zis moşu’ şi, binecuvântată de Dumnezeu cu har, talent şi putere de muncă, ai izbutit să aşterni, în minunatul tău grai, istoria şi etnografia moşilor şi părinţilor tăi. Cred că nu puteai face un dar mai minunat oamenilor care au fost, celor care sunt şi celor care vor mai fi în Covasna-Voineşti, cu prilejul centenarului Marii Unirii care se apropie, decât acestă bijuterie etnografică. Cartea, care mi-a produs o reală satifacţie intelectuală, o consider una dintre cele mai pline de învăţătură şi interesante citite de mine în ultimii ani. Pentru acestea, ţi se cuvin toate felicitările, Doamnă profesoară Florentina Teacă! Aştept cu nerăbdare viitoarele volume care vor întregi acea parte a istoriei, încă nescrisă, a mândrilor tăi voineşteni“.

Prof. Vasile Stancu a pregătit și o surpriză organizatorilor - a venit cu un vechi prieten, poetul Victor Manole, dobrogean de origine, stabilit de-o viață la Întorsura Buzăului, care a recitat din versurile sale. „Noi românii prin grai ne dezvăluim întreaga noastră făptură de spirit moştenită de la moşii şi strămoşii noştri. Limba oglindeşte întreaga istorie a neamului nostru. Prin comunicare ne realizăm visele, speranţele, năzuinţele, este zestrea noastră strămoşească şi graiul matern, ce nu are preţ de vânzare, de cumpărare sau de închiriere. Poate fi doar moştenită, cultivată cu sfinţenie, dragoste şi respect. Este o limba şlefuită de strămoşii noştri care i-au dat culoare şi aripi. Limba noastră este nobilă, are sunet precis şi clar. Este pământul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte sufletul român,iar noi suntem copiii unei limbi melodioase şi frumoase, Limba Română“, a spus Victor Manole. Un alt poet prezent la eveniment, brașoveanul Cornel Vlad, și-a prezentat cele patru volume de poezii și a recitat versuri proprii. Cum poezia e soră bună cu muzica, la manifestare a cântat tânăra solistă voineșteancă Ana Sandulea. La final, participanții au scris impresii cu ajutorul penelor de scris, dăruite de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.

„Programul s-a respectat întocmai cum a fost prevăzut, sala a fost plină cu un public deosebit de receptiv. A fost o atmosfera deosebită de sărbătoare”, a declarat scriitorul Victor Manole.

„Împreună cu noi a fost și Violeta, o prietenă de familie ce trăiește de 25 de ani în Italia. Văzând ce s-a întâmplat la Casa de Cultură, ne-a spus: ‘Dacă românii din Covasna au reușit să organizeze așa ceva de Ziua limbii române, înseamnă că sunt tari de tot“. Îi dau dreptate. Întotdeauna ne-am mândrit cu voineștenii noștri, sunt oameni hotărâți, care știu ce vor: să trăiască românește”, a subliniat medicul Mihai Tîrnoveanu, unul dintre coordonatorii Acțiunii Români pentru Români, prezent, la rândul său, la eveniment.

„Spunea un prieten că limba română e coloana vertebrală a Neamului. Aceasta este și convingerea noastră și premisa de la care a plecat Asociația Grit în organizarea Zilei Limbii Române la Covasna. A fost un eveniment pentru prieteni, realizat cu ajutorul prietenilor. Vă mulțumesc, dragi prieteni“, a spus și reprezentanta asociației GRIT, Florentina Teacă.

 

 

Teme articol: Covasna ziua limbi romane
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.