ACTUALITATE 9 octombrie 2016

Amenzi de peste un sfert de milion de lei aplicate de Garda de Mediu Covasna

de Agerpres | 806 vizualizări

Garda de Mediu Covasna a aplicat, în al treilea trimestru al anului, amenzi în valoare totală de peste un sfert de milion de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al Gărzii de Mediu Covasna, în perioada 1 iulie – 30 septembrie a.c., inspectorii instituţiei au efectuat 131 de controale şi au aplicat 21 de amenzi în valoare totală de peste 256.000 de lei, cele mai mari sancţiuni, de 50.000 de lei, fiind aplicate unui număr de trei societăţi comerciale pentru nerespectarea condiţiilor din autorizaţia de mediu, respectiv pentru neprezentare la solicitarea organelor de control.

Printre neregulile constatate s-au numărat transportarea materialului lemnos peste apele curgătoare şi depozitarea lemnului în albiile pâraielor, lipsa evidenţei gestionării deşeurilor şi hrănirea animalelor sălbatice în zone nepermise.

În perioada menţionată, comisarii de mediu au verificat 21 de reclamaţii şi sesizări, care au vizat, printre altele, poluarea pâraielor, deversări de ape uzate menajere, deversări de dejecţii animaliere pe sol, disconfort creat de zgomot şi miros, depozitarea necorespunzătoare a bitumului cald, distrugerea habitatului prin suprapăşunat şi realizarea unei construcţii neautorizate pentru irigaţii agricole.

 

 

 

Teme articol: Covasna amenzi Garda de Mediu
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.