ACTUALITATE 13 octombrie 2016

Artiști din Canada, Polonia și Taiwan, laureați la Bienala de Grafică de la Sfântu Gheorghe

de Observatorul de Covasna | 1192 vizualizări

Un grafician român, premiat de Universitatea de Artă din Budapesta

Miercuri, la Sfântu Gheorghe, a avut loc lansarea celei de-a patra ediții a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc, organizată de către Consiliile Județene Covasna, Harghita și Mureș. Lista celor înscriși a fost mai variată decât la edițiile anterioare, fapt reflectat și în premii, care au ajuns la graficieni din Taiwan, Canada și Polonia. Printre laureați s-a numărat și Cristian Aurel Opriș. Artistul român a câștigat Premiul Universității de Arte Plastice din Budapesta, constând într-o expoziție personală în aula universității. La gala de premiere nu a lipsit un moment muzical inedit, oferit de către binecunoscutul muzician Zoltán András și formația sa, Jazzappella.

Bienala a depășit problema „provincialităţii”Bienala de grafica 2016 - grafician roman premiat

Cea de-a IV-a ediție a fost lansată la Centrul Artistic Transilvănean din Sfântu Gheorghe, în prezența curatorului evenimentului, Siklodi Zsolt. „Concurenţii care s-au prezentat într-un număr foarte mare, au avut un impact pozitiv asupra calităţii“, a declarat curatorul, citat de un comunicat al organizatorilor. „S-a văzut şi la premii, dar eu cred că trebuie să subliniem că este reprezentată toată lumea. În privinţa calităţii, am putut selecta dintre 1.500 de lucrări foarte bune. Astfel am putut să depăşim problema „provincialităţii” şi am putut să ne gândim că arta grafică este reprezentată ca atare aici”, a declarat Siklodi pentru Observatorul de Covasna. „Numărul artiștilor participanți la Bienală a crescut aproape la dublu față de ediția anterioară, iar renumele acesteia a traversat și oceane, astfel în premieră s-au înscris participanți din Statele Unite, Argentina, Mexic, Taiwan și Thailanda”, se arată pe site-ul Bienalei, grafikaiszemle.ro.

Tamás Sándor despre design și Ținutul Secuiesc

Înmânarea premiilor a avut loc miercuri seara, în sala de festivităţi a Teatrului „Tamási Áron”. Printre distincții s-au numărat, ca în fiecare an, premiile oferite de către Consiliile Județene din Covasna, Harghita și Mureș. Premiul judeţului Covasna, care poartă numele artistului plastic covăsnean  Plugor Sándor, a fost decernat artistei de origine taiwaneză Chang Yuya. Premiul a fost înmânat de Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna. „Karim Rashid, unul dintre părinţii fondatori ai designului contemporan, spune că forma inteligentă urmează funcţia. Ţinutului Secuiesc dorim să-i atribuim o formă modernă, inteligentă: vrem ca această regiune să crească din punct de vedere spiritual, pentru că convingerea noastră este că aşa cum sufletul este cel care dă viaţă trupului, tot aşa o regiune a unei comunităţi culte este cea care este capabilă fizic să faciliteze dezvoltarea”, a declarat președintele CJ Covasna, potrivit comunicatului amintit.

Marele premiu, de 2.000 de euroColaj Bienala de grafica

Premiul denumit după artistul plastic Nagy Imre, născut în actualul județ Harghita, a fost câştigat de Karol Pomykała din Polonia, în timp ce distincția numită după artistul mureșan Nagy Pál, i-a revenit canadialnului Zenon Burdy. Dacă fiecare dintre cele trei premii a valorat 1.000 de euro, Marele Premiu al Bienalei Ținutului Secuiesc, ediția a IV-a a fost în valoare de 2.000 de euro şi i-a revenit artistului polonez Kamil Kocurek, pentru lucrarea intitulată „Cameră1“, executată cu tehnici mixte de gravură (gravură în cupru, ac rece, acvatinta, mezzotinta).

Univestitatea Maghiară de Artă promovează grafica românească

Prezent la ceremonie, Farkas Bala consul al Ungariei în România, a înmânat trei premii, oferite de Colegiul Universitar Eszterházy Károly din Eger, Universitatea Maghiară de Arte Plastice şi de Consulatul General al Ungariei la Miercurea Ciuc. Cele trei distincții le-au revenit artistei plastice Aranyász Zita (Ungaria), respectiv artiștilor Cristian Aurel Opriș, respectiv Léstyán Csaba, ambii din România. „Anul acesta au venit şi alţi finanţatori, cum e şi Universitatea Maghiară de Artă din Budapesta, care au aprobat să primească un artist exclusiv de naţionalitate română, pentru că ei vor să promoveze grafica românească şi şcoala tradiţionala de grafică din Cluj, cea mai bună astfel de şcoală din România. (...) Astfel el va avea o expoziţie personală în aula Universităţii din Budapesta“ ne-a declarat curatorul Siklodi Zsolt. Cine vrea să vadă lucrările premiate, dar și celalte lucrări din expoziție, le poate admira până pe pe 13 noiembrie la Centrul de Artă Transilvană și la Muzeul Național Secuiesc din municipiu.

Concert de jazz a cappella, cu Jazzappellazoltan andras si formatia

Cum artele sunt înrudite, pe scena galei au fost invitați și membrii grupului Jazappella, în frunte cu Zoltán András, mai cunoscut ca fiind solistul formației Sarmalele Reci. Așa cum îi sugerează numele, format din „jazz” și „a cappella” grupul a interpretat exclusiv piese vocale, fără acompaniament instrumental. Cei șase membri ai formației - Zoltán András, Alexandru Grăjdeanu, Isabela Simion, Marina Arsene, Ana Băncescu şi Gaspar Csaba - originar din Sfântu Gheorghe - au surprins publicul cu „standarde“ de jazz, piese pop-rock ca „Under pressure“ sau compoziții proprii ale lui Zoltán András, precum „My butterfly“. Alegerea și abordarea pieselor au vorbit, adesea, despre umorul grupului de jazz, ca în cazul genericului serialului de animație The Flintstones, care a încheiat concertul. „Este un proiect în care trebuie nişte competenţe muzicale deosebite. Pe lângă componenta culturală, această muzică este una de divertisment, care uneori se apropie de cea clasică, alteori de jazz. Trebuie să asculţi multă muzică, să ai multă răbdare şi să lucrezi“, a mărturisit Zoltán András pentru Observatorul de Covasna. „M-am simţit ca acasă. Publicul a fost călduros, a fost primitor. S-a văzut clar că ascultă şi că pot să reacţioneze la o astfel de muzică, că înţeleg subtilităţile şi că le place umorul”, a încheiat artistul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.