ACTUALITATE 12 octombrie 2016

Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe vrea să strângă bani de nocturnă pentru meciul cu CS Universitatea Craiova

de Agerpres | 1060 vizualizări

Clubul de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe încearcă să strângă, în doar câteva zile, peste 32.000 de euro pentru închirierea unei instalaţii de nocturnă, necesare pentru meciul pe care îl va disputa luna aceasta cu CS Universitatea Craiova, în cadrul Cupei României.

Patronul clubului, Diószegi Laszlo, a declarat miercuri că meciul din 25 octombrie de la Sfântu Gheorghe a fost programat la ora 20,45, pentru a putea fi transmis în „prime time” de un post de televiziune care a plătit acest drept, însă Stadionul Municipal nu dispune de instalaţie de nocturnă.

„În această situaţie avem două posibilităţi – ori vin lângă noi sponsorii şi strângem banii pentru închirierea nocturnei, ori jucăm la Braşov. Am luat legătura cu o firmă din Italia care ne aduce o instalaţie de nocturnă mobilă pentru 32.000 de euro fără TVA. (…) E o sumă foarte mare, pe care noi nu ne permitem să o plătim singuri, dar eu cred că publicul din Sfântu Gheorghe merită să jucăm acest meci acasă şi nu la Braşov şi din acest motiv am făcut un apel public pentru sponsori şi ceilalţi care vor să ne ajute”, a declarat Diószegi Laszlo.

El a mai spus că Universitatea Craiova este o echipă puternică, aflată în momentul de faţă pe locul al doilea în Liga I şi a fost desemnată prin tragere la sorţi adversara formaţiei OSK, după ce echipa din Sfântu Gheorghe a învins-o pe FC Braşov cu 5-1 şi s-a calificat în şaisprezecimile de finală ale competiţiei.

Conducerea OSK a postat un mesaj şi pe pagina de socializare a clubului în care menţionează că echipa nu a jucat niciodată până acum un meci oficial cu „adversari de asemenea calibru”, iar microbiştii din Sfântu Gheorghe merită să vadă acest meci acasă. De asemenea, menţionează că echipa trebuie să strângă banii necesari în doar două zile, pentru că vineri trebuie să anunţe locul unde va avea loc partida.

Echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a fost înfiinţată în 2011, iar în vară a promovat în Liga a II-a, unde, după 11 etape, se află pe locul 5.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.