ACTUALITATE 13 noiembrie 2016

Sfântu Gheorghe aduce speranţa înotului românesc

de Covasna Media | 907 vizualizări

Înotul românesc renaşte la naţionalele de nataţie în bazin scurt de la Hunedoara, desfăşurate în perioada 10-13 noiembrie. Speranţa, la masculin, a fost reaprinsă de la Sfântu Gheorghe. Tompa Kadosa, îndrumat de pe marginea bazinului de antrenorul Ciprian Grosu, a reuşit să obţină aurul şi argintul naţional în proba de 50 de m. bras (juniori şi tineret).

În vârstă de 16 ani, sportivul de la CSG a reuşit să îşi depăşească propriul record şi a fost la un pas de doborârea recordului naţional. Dacă în serii s-a calificat cu primul timp la juniori, 30 de secunde şi 46 de sutimi, la tineret a fost al IV-lea. În finală, sportivul de la Sfântu Gheorghe smulge aurul naţional în 30 de secunde şi 16 sutimi. Astfel, Tompa Kadosa pleacă acasă cu titlul de campion naţional la Juniori (15-16 ani) şi titlul de vicecampion naţional la Tineret (15-18 ani). O cursă bună a făcut şi în proba de 100m. bras, unde a ocupat locul IV, reuşind să îşi doboare încă un record personal  cu timpul 1’08”62.

„Rezultatele şi locurile ocupate, atât la juniori cât şi la tineret, sunt excepţionale. Menţionez că în anul 2015 şi 2016 în bazin de 50m. în această probă este de asemenea campion naţional, astfel ne mândrim că se afirmă în continuare. Mă bucur, fiind ultimul an de juniorat, că şi-a făcut debutul la tineret cu medalia de argint ceea ce ne dă speranţe să credem în el şi că anul viitor ne va impresiona la fel ca şi acum. Aş dori să mulţumesc companiei Bertis pentru sprijinul acordat şi că împărtăşeşte aceeaşi valoare”, a declarat antrenorul senior Ciprian Grosu.

La aceste campionate naţionale de la Hunedoara au luat startul 262 de sportivi de la 45 de cluburi din întreaga ţară.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vasi jeno, 14 noiembrie 2016
Bravo , felicitari , este un lucru mare!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.